Traian Băsescu, președintele României, comandant suprem al forțelor armate (2004-2014) despre armată: „…marea lor contribuție la securitatea României a fost că erau la munci agricole înainte de revoluție, strângeau porumb prin Insula Mare a Brăilei…”
Klaus Iohannis, președintele României, comandant suprem al forțelor armate (2014-prezent) despre armată: „Cred că acum am gradul de sublocotenent. Experiența respectivă, în timpul comunismului, a însemnat o totală pierdere de vreme: totul era aberant…În armată începi să coși un nasture, să-ți coși cămașa ruptă. Sunt singurele lucruri pe care le-am învățat în armată”.
Marcel Ciolacu, aspirant la funcția de comandant suprem al forțelor armate, afirma despre militari că sunt „purtători de uniformă”.
Conform Constituției României, art.92, președintele României este comandantul forțelor armate și îndeplinește funcția de președinte al Consiliului Suprem de Apărare al Țării. Este capul armatei.
Și în celelalte constituții se preciza că șeful statului (regele) era capul armatei.
În Țara Românească și Moldova, Domnia era principala instituție a țării, iar Domnul fiind conducătorul (stăpânul) țării. Alături de calitatea de Domn, acesta îndeplinea și calitatea de voievod, adică conducător al armatei (comandant suprem al armatei).
Am încercat să aflu dacă, de-a lungul istoriei noastre, au mai fost comandanți supremi care să arate atâta dispreț față de propria armată. Răspunsul este NU. Cuza, Carol I, Carol II nu au avut declarații jignitoare la adresa armatei (sau cel puțin nu am găsit eu astfel de consemnări).
Se pot pune câteva întrebări legitime: Ce-i mână pe aceștia ”în lupta” cu propria armată? Ce-i determină pe aceștia să-și desconsidere propria armată? Care este sursa acestui dispreț total față de armata pe care o au în subordine?
Citeste si: S.O.S – Ne scufundăm?
Greu de găsit un răspuns rațional. Poate doar veșnica bășcălie dâmbovițeană, obiceiul de a lua totul în derâdere. Sau obiceiul din Cetatea lui Bucur de a ironiza tot ce întâlnim în cale…
Este o dovadă de reducționism primitiv să afirmi că marea contribuție a armatei la securitatea României a constat în strânsul porumbului prin Insula Mare a Brăilei. Afirmația că armata a fost o pierdere de vreme și toată experiența din armată s-a concretizat în a învăța să coși un nasture sau o cămașă ruptă este greu de înțeles. Sau a considera militarii ”purtători de uniformă” este o ironie din partea celui ce râvnește la funcția de comandant suprem.
Situația este și mai greu de înțeles pentru Traian Băsescu și Marcel Ciolacu, ambii fii de ofițeri superiori din armata română.
Comandantul Suprem „en titre” Klaus Iohannis nu știe nici ce grad are, bănuiește că are gradul de sublocotenent, „Cred că am gradul de sublocotenent în armată” (Cartea „Pas cu Pas” autor Klaus Iohannis, Editura Curtea Veche Publishing, București, 2014, p.20). Consultarea ”Livretului militar” (carnet de flăcău, în limbaj popular) sau o întrebare la ”Centrul militar” unde este arondat îi poate clarifica dilema comandantului suprem.
Dar de data acesta ne situăm într-o situație mult mai gravă, cei care ar trebui să se îngrijească de propria armată, de imaginea ei, se dedau la acte de batjocură. Comandantul suprem își jignește propria armată. Da, este chiar comandantul suprem, nu este vreun Moș Teacă…
Regulamentele militare acordă cele mai înalte onoruri comandantului suprem, este singura persoană în fața căreia se înclină drapelul de luptă la ceremonialurile militare. Oare știu comandanții supremi ce înseamnă drapelul de luptă?
Armata română nu traversează cea mai bună perioadă din punct de vedere al încrederii populației. Aceste derapaje publice nu fac bine armatei și nici societății în general, mai ales în acest contextul belicos din regiunea noastră.
Potrivit unui sondaj Eurobarometru realizat anul acesta, în lunile aprilie/mai, doar 69% dintre români au încredere în armată, în creștere cu 7% față de anul trecut când se înregistra 62%. Bulgaria cu 52%, Cipru cu 68%, Ungaria cu 61%, Malta cu 66% și Slovacia cu 61% sunt sigurele țări în care încrederea populației înregistrează niveluri mai scăzute decât în România. La polul opus sunt țările cu cea mai mare încredere în armată: Finlanda cu 95%, Suedia cu 88%, Franța cu 81%, Lituania cu 81%. Republica Moldova se situează la nivelul de 32% încredere a populației în armată. Media europeană este de 74% încredere a populației în armată.
Armata se mai confruntă cu un mare deficit de personal și cu o atractivitate din ce în ce mai scăzută în ce privește cariera militară. Sursa externă a devenit, în acest context, ”instituție militară de învățământ”, dar cu ștachete de selecție coborâte din ce în ce mai jos.
Poate la acest deficit de încredere a populației în armată și au pus umărul și comandanții supremi…
Mai apare o problemă. Nimeni din armată nu a luat nicio poziție față de aceste declarații jignitoare ale comandanților supremi. Nicio declarație oficială. Niciun comunicat de presă. Nimeni nu a crâcnit în front.
O întâmplare povestită de un participant la un meci de baschet în Miami, Florida. La un moment dat crainicul sălii a anunțat că în sală se află un militar proaspăt întors dintr-un teatru de operații. Toți spectatorii s-au ridicat în picioare și l-au aplaudat pe militarul respectiv.
Când se va petrece și la noi în țară ceva asemănător? Oricând, dar pentru aceasta, armata va trebui să beneficieze de un boost de imagine ce poate fi generat chiar de capul armatei!
Articol publicat inițial pe Republica.ro
