Ultimele stiri

România trebuie să recupereze 400 de milioane de euro de la frații Micula

Sursă foto: forbes.ro

Frații Micula sunt implicați într-un lung șir de procese internaționale, iar recent Tribunalul Uniunii Europene a decis că România trebuie să recupereze de la aceștia toate sumele primite ca ajutoare de stat, plus dobânzi. 

În ianuarie 2022, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a trimis spre rejudecare Tribunalului UE dosarul în care frații Micula au cerut și au primit despăgubiri de 400 de milioane de euro pentru prejudicii aduse companiei lor European Food and Drinks Group. Tribunalul a concluzionat pe 2 octombrie 2024 că ajutoarele primite de Micula au fost ilegale și incompatibile cu legislația Uniunii Europene.

Tribunalul a explicat că desființarea unui ajutor ilegal prin recuperare este o consecință logică a constatării nelegalității acestuia și urmărește restabilirea situației anterioare. Acest obiectiv este realizat imediat ce ajutoarele în cauză, majorate cu dobânzi de întârziere, au fost restituite de beneficiarii lor, astfel că beneficiarul pierde avantajul de care a beneficiat pe piață în raport cu concurenții săi.

În 1998, autoritățile române au adoptat o ordonanță guvernamentală care oferea stimulente fiscale investitorilor din regiunile defavorizate pentru o perioadă de zece ani. În contextul pregătirii pentru aderarea la Uniune, România a încheiat această schemă de stimulare în 2005, cu trei ani mai devreme decât era prevăzut de lege.

În 2013, tribunalul arbitral a constatat că România nu a asigurat un tratament echitabil al investițiilor și a acordat reclamanților aproximativ 180 de milioane de euro în daune, plus dobânzi și penalități, totalizând aproape 400 de milioane de euro. Comisia Europeană a declarat plata compensației drept ajutor de stat în 2015 și a cerut României să recupereze sumele deja plătite.

În 2019, Tribunalul Uniunii Europene a anulat decizia Comisiei Europene, considerând că despăgubirea menită să compenseze prejudiciul nu constituia ajutor de stat. Comisia a formulat recurs, iar CJUE a anulat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare.

Guvernul român a plătit datoria de sute de milioane de euro către frații Micula pentru a evita blocarea unor companii de stat, precum ROMATSA, Romgaz și Nuclearelectrica. Acești frați, cetățeni suedezi cu reședința în România, sunt acționarii majoritari ai European Food and Drinks Group, care produce alimente și băuturi în județul Bihor.

De-a lungul timpului, statul român a modificat legislația și a abrogat măsurile de stimulare fiscală, respectând criteriile comunitare. Reclamanții au solicitat constituirea unui tribunal arbitral pentru a obține repararea prejudiciului cauzat prin abrogarea schemei de stimulente fiscale, iar în 2008, tribunalul a declarat admisibilitatea cererii de arbitraj. Hotărârea arbitrală a obligat România la plata unor sume semnificative, considerând că abrogarea stimulentelor a afectat încrederea legitimată a investitorilor.

Comisia Europeană a deschis o investigație în legătură cu executarea parțială de către România a hotărârii arbitrale, iar în 2015 a adoptat o decizie care a constatat că sumele plătite constituie ajutor de stat incompatibil cu piața internă. Frații Micula sunt răspunzători în solidar pentru rambursarea ajutoarelor primite, iar sumele care trebuie recuperate sunt cele rezultate din punerea în aplicare a hotărârii și produc dobânzi de la data acordării ajutoarelor.

Alte articole

26 iun. 2024 4.47 pm

Comisia Europeană a publicat, astăzi, raportul ei de convergenţă, în care evaluează progresele realizate de Bulgaria, de Cehia, de Ungaria, de Polonia, de România şi de Suedia în direcţia aderării…

07 feb. 2023 2.06 pm

Directorul onorific al Institutului Naţional de Fizică a Pământului, seismologul Gheorghe Mărmureanu, a oferit explicații suplimentare pentru postul de televiziune Antena 3 CNN, privind cutremurele…

18 mart. 2025 5.58 pm

Părinţii din România plătesc aproape 10.000 de lei anual pentru meditaţii, after school şi materiale didactice, arată un studiu realizat de organizaţia Salvaţi Copiii. Datele colectate în cadrul…

18 apr. 2024 8.53 pm

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a făcut declarații joi în legătură cu acuzațiile aduse medicului Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun al coaliţiei PSD-PNL la alegerile pentru Primăria…

18 dec. 2024 3.21 pm

Comisia de Dialog Social a Ministerului Educaţiei a avizat favorabil, miercuri, Metodologia privind promovarea a doi ani de studii într-un an şcolar în învăţământul preuniversitar. Potrivit Ministerului…

04 feb. 2025 6.40 pm

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat recent că propunerea de buget pentru 2024 include o creștere de 20% față de execuția bugetară a anului precedent, ajungând la aproximativ…