Ultimele stiri

Destinația Mamaia Constanța, la târgul de turism TTG Rimini 2024

Sursă foto: OMD Mamaia-Constanța

În Italia pregătirile pentru deschiderea unuia dintre cele mai mari târguri de turism din lume sunt pe ultima sută de metri. Destinația Mamaia Constanța participă pentru prima dată la un târg de turism în Italia.

Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța s-a pregătit intens în ultimele săptămâni pentru ca fiecare detaliu al desk-ului destinației Mamaia Constanța din cadrul standului României, să cuprindă elementele esențiale promovării cât mai bune a destinației.

Am pregătit pentru târgul de turism de la Rimini toate materialele de promovare care vor fi înmânate mai departe tour-operatorilor italieni. MAMAIA CONSTANȚA LA COSTA DEL MAR NERO este numele destinației noastre în limba italiană, care va fi prezentat tour-operatorilor și agențiilor de turism prezente în RIMINI. Și la acest eveniment ne prezentăm cu cele 4 filme de promovare – două cu stațiunea Mamaia, două cu orașul Constanța, toate cu subtitrare în limba italiană, alte 2 clipuri de promovare a câte 2 minute fiecare și o prezentare Power Point de peste 100 de slide-uri. Pe durata celor 3 zile ale evenimentului esențiale vor fi întâlnirile cu tour-operatorii italieni. Câțiva dintre aceștia au fost prezenți în destinația noastră vara aceasta, în cadrul info-trip-ului organizat cu reprezentanți din mai multe țări”, susține George Măndilă, președintele Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța.

Pe durata celor 3 zile ale târgului de turism de la Rimini, reprezentanții organizației vor transmite în timp real informații și imagini cu ceea ce se întâmplă la târg. Stațiunea Mamaia și orașul Constanța sunt reprezentate în Italia de George Măndilă, Președinte OMD Mamaia- Constanța, Sebastian Ionuț Puznava – Vicepreședinte OMD Mamaia Constanța, Oana Silviana Crăciun din partea echipei de comunicare a OMD Mamaia Constanța și Florin Teodor Petre – fotograf colaborator al organizației.

TTG Travel Experience este evenimentul italian de referință pentru promovarea turismului global în Italia și pentru marketingul ofertei turistice italiene în lume. Timp de 3 zile târgul atrage operatori din întreaga lume, jucători cheie ai principalelor companii din sector: tour-operatori, agenții de turism, companii aeriene, companii de transport, servicii turistice, tehnologii și soluții inovatoare. Piața italiană reprezintă o prioritate strategică pentru destinația Mamaia Constanța. Italia se află în topul primelor țări care aduc turiști străini în România, vizitatorii fiind tot mai atrași de cultura românească, de city break-uri, natură, dar și de turismul de tip wellness, cel activ și de aventură. Turiștii italieni seniori sunt cei care, în urmă cu peste 25 de ani își petreceau vacanțele în stațiunea Mamaia. Nostalgici după acele vremuri, își doresc să revină pentru a vedea ce s-a schimbat pe litoral și să le transfere celor mai tineri, încrederea de a vizita Mamaia.

Participarea OMD Mamaia Constanța la târgurile internaționale de turism face parte din activitățile OMD-ului pentru promovarea destinației Mamaia – Constanța.

Înființată anul trecut, asociația își propune să deruleze o campanie amplă, care să schimbe percepția românilor asupra experienței de vacanță pe care stațiunea o poate oferi pentru toate segmentele turismului de la Marea Neagră.

Lasati un comentariu

Alte articole

21 iun. 2024 9.36 am

Echipele naţionale ale Slovaciei şi Ucrainei se întâlnesc, vineri, în etapa a doua a grupei E de la Campionatul European de fotbal. Programul meciurilor de vineri: Grupa E: Slovacia – Ucraina,…

15 mart. 2021 4.03 pm

  Documentarul românesc “colectiv”, regizat de Alexander Nanau, a devenit luni primul film românesc nominalizat la premiile Oscar, unde va concura la categoriile ”cel mai bun…

06 aug. 2021 1.19 pm

  Vineri, 5 august 2021, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență…

25 apr. 2023 1.07 am

Populația Indiei ar trebui să o ajungă pe cea a Chinei până la sfârșitul lunii aprilie și apoi să o depășească ca cea mai populată țară din lume, a anunțat luni Organizația Națiunilor…

26 apr. 2022 11.27 am

  Două explozii au avut loc, marți dimineață, în localitatea Maiak, raionul Grigoriopol. Informația a fost confirmată de autoritățile separatiste de la Tiraspol, care susțin că două turnuri…

28 feb. 2024 5.17 pm

Bitcoin a depășit pragul de 60.000 de dolari miercuri, apropiindu-se de recordul său absolut, într-o redresare în urma aprobării unui nou tip de plasament, conform raportului AFP. La ora 13:25 GMT…