Elena Lasconi, președinta USR, a transmis marți un mesaj către PNL, în contextul intenției USR de a depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Marcel Ciolacu. Lasconi a pus presiune pe PNL, afirmând că aceștia au doar câteva ore pentru a demonstra de partea cui se află – fie de partea poporului român, fie de partea premierului Ciolacu și a actualului guvern.
Decizia recentă a CCR ne arată că ADN-ul PSD-iştilor este neschimbat fie că la conducere a fost Iliescu, Năstase, Geoană, Dragnea sau Ciolacu. Tocmai de aceea, USR lucrează chiar acum la textul moţiunii de cenzură prin care să dăm jos acest guvern incompetent şi corupt. Cerem tuturor forţelor democratice parlamentare, forţelor de dreapta să se alăture în demersul nostru, pentru a oferi românilor o guvernare predictibilă, democratică care să-şi dorească să facă bine pentru ţară”, a spus Elena Lasconi la Parlament.
Preşedinta USR a transmis un mesaj către liberali: „Un mesaj special pentru foştii noştri partenerii de la PNL. Aveţi câteva ore să le arătaţi românilor de partea cui sunteţi. De partea poporului sau de partea lui Marcel Ciolacu. Câteva ore. Ştiu că este greu să te îndepărtezi de pungile cu bani de la guvern, ştiu că este greu mai ales că toţi primarii din ţară aşteaptă ceva ca să poată să vă sprijine în această campanie electorală. Dar să nu uităm că PNL a făcut foarte multe lucruri bune în istoria României, în urmă cu 100 de ani. Nu puteţi să mai mergeţi braţ la braţ cu PSD şi să spuneţi că sunteţi urmaşii brătienilor”.
România are nevoie de o guvernare de dreapta, are nevoie de o guvernare de dreapta pentru a reduce taxele românilor care sunt împovăraţi de taxe atât a angajaţilor cât şi a micilor antreprenori. România are nevoie de un stat în care să reformăm CCR-ul aşa cum colegii mei au încercat în decursul timpului. Avem şi acum o lege blocată în Senat”, a arătat Lasconi.
Despre scenariul în care PNL nu susţine demersul depunerii moţiunii de cenzură, Lasconi a spus că el nu ar fi făcut acest pas dacă nu auzeau şi deschiderea, între ghilemele, a domnului Ciucă că doreşte să iasă de la guvernare.
Cum doreşte să iasă de la guvernare, dar să rămână, nu am înţeles-o. Dacă avem nevoie în perioada următoare, mai ales că mai sunt două luni până la alegeri, de siguranţa că aceste alegeri vor fi pe bune şi că nu vor mai fi furate voturi, asta putem să facem cu un guvern de dreapta”, a completat ea.