În cursul zilei de duminică, 6 octombrie, în jurul orei 14.15, în timp ce se aflau într-o misiune de patrulare de rutină pe strada Biruinței din municipiul Constanța, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au observat patru tineri, cu vârste cuprinse între 23 și 31 de ani care, la vederea oamenilor legii, au părut că se feresc de aceștia, iar unul dintre ei a lăsat să-i cadă din mână un obiect de culoare neagră.
Obiectul în cauză s-a dovedit a fi o borsetă, în care se aflau 12 bile de staniol care conțineau o substanță vegetală, de culoare galben-verzuie. Acest fapt i-a determinat pe jandarmi să-i legitimeze pe cei patru și să-i controleze corporal.
În urma controlului corporal asupra bărbatului care lăsase să-i cadă borseta au fost descoperite și două cuțite de tip briceag, cu lamă de aproximativ 10 centimetri. Ceilalți trei tineri nu aveau asupra lor obiecte suspecte.
Cei patru bărbați au fost conduși la sediul jandarmeriei, unde au fost întocmite acte de constatare a unei posibile infracțiuni de deținere de substanțe interzise, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Substanțele găsite asupra lor au fost ridicate în vederea confiscării, urmând a fi predate către organele de poliție pentru continuarea cercetărilor.