Ultimele stiri

JUDEȚUL CONSTANȚA. Bărbat prins de polițiștii de frontieră cu permis de conducere fals

Sursă foto: Facebook/Garda de Coastă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat pe DJ 223, un cetățean român care a prezentat pentru control un permis de conducere ce s-a dovedit a fi fals.

Sâmbătă, 5 octombrie, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cernavodă au oprit pentru control, pe DJ 223, un autoturism cu numere de înregistrare provizorii, condus de un cetățean român, în vârstă de 47 de ani.

Conducătorul autoturismului a prezentat pentru control un permis de conducere asupra căruia polițiștii de frontieră au avut suspiciunea că este fals din cauza neconcordanțelor cu elementele de formă și fond specifice unui document autentic.

Astfel, în urma verificărilor s-a constatat faptul că este fals total, iar bărbatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

În cauză, polițiștii de frontieră, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Medgidia, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere.

Lasati un comentariu

Alte articole

18 apr. 2024 9.56 am

Pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere a rezervoarelor destinate înmagazinării apei potabile din orașul Ovidiu și din localitatea Mihail Kogălniceanu, RAJA S.A. va sista furnizarea…

19 iun. 2024 3.10 pm

Stațiunea Mamaia este pregătită să vă ofere un sezon estival de neuitat, plin de momente magice și spectacole de excepție. Sub sloganul „Valuri de Distracție”, Mamaia promite să fie destinația…

22 sept. 2023 5.38 pm

Noah, un îngeraş de doar 2 anişori, are nevoie de ajutorul tuturor celor cu suflet mare după ce a fost diagnosticat cu o boală cumplită. Noah este al 13-lea din lume cu această boală genetică…

08 mai 2023 11.31 am

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit și ridicat în vederea confiscării 380 de metri de plase fir textil și naylon și 59 kg de pește, diferite specii. În ziua de…

04 ian. 2024 12.09 pm

Un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere va asigura măsurile de prevenire a situaţiilor de urgenţă pe durata procesiunii organizate de Arhiepiscopia Tomisului, de la Catedrala Sfinţii…

robinet apa calda raja

02 sept. 2024 10.03 am

Astăzi, 2 septembrie 2024, s-a produs o avarie pe conducta principală de alimentare cu apă, situată în extravilanul comunei Chirnogeni, județul Constanța. În vederea executării lucrărilor de…