Ultimele stiri

Marcel Ciolacu și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale: „În ultimii 20 de ani am avut 17 guverne, acesta a fost modul de abordare al foștilor președinți”

Sursă foto: captură video Facebook/Marcel CIolacu

Marcel Ciolacu și-a depus, sâmbătă, 5 octombrie, candidatura pentru funcția de președinte al României. Primul ministru a mers la Biroul Electoral Central însoțit de lideri ai PSD de la nivel central și din teritoriu. „În ultimii 20 de ani am avut 17 guverne. Așa au procedat foștii președinți, pentru a-și prezerva puterea”, a spus el.

Marcel Ciolacu a mers, sâmbătă, la Biroul Electoral Central pentru a-şi depune candidatura, însoţit de unii dintre cei mai influenţi lideri ai formaţiunii de la nivel local, printre ei numărându-se primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, dar şi preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, alături de membri a conducerii centrale a PSD.

Ciolacu a precizat că vine în faţa românilor cu un „plan pentru România, un crez politic şi un angajament moral”.

Vreau să vă amintesc că în ultimii 20 de ani am avut 17 guverne, acesta a fost modul de abordare al foştilor preşedinţi. Ca să poată să-şi conserve puterea şi să exercite o putere mai mare, au preferat acest lucru în detrimentul României şi al românilor. Cred că a venit timpul să privim, de această dată, cu echilibru şi responsabilitate această funcţie şi această demnitate în statul român. Vin în faţa dumneavoastră şi cu un plan pentru România, şi cu un crez politic şi, mai ales, vin şi cu un angajament moral”, a afirmat Ciolacu, după depunerea candidaturii sale.

Crezul politic este, potrivit lui Ciolacu: „Acela de a uni, mai ales că nu-mi este foarte greu să fac comparaţie cu ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani”.

Planul pentru România şi crezul politic nu poate fi realizat decât împărţind puterea. (…) Trebuie să stăm la masă cu opoziţia. Nu poţi să ai un crez politic de a uni dacă nu ai capacitatea de a împărţi puterea

În ceea ce priveşte angajamentul moral, Ciolacu a vorbit despre faptul că, în opinia sa, preşedintele României „trebuie să dea explicaţii” pentru ceea ce face şi cu privire la rezultatele acţiunilor sale, dar şi în legătură cu cheltuielile Administraţiei Prezidenţiale.

Lasati un comentariu

Alte articole

09 apr. 2022 10.43 pm

  Premierul României, Nicolae Ciucă, a transmis sâmbătă seară, un mesaj prin care susține că Guvernul României este alături de Ucraina, de milioanele de copii, femei și civili care suferă…

18 feb. 2022 12.25 pm

  Liderul PMP, Cristian Diaconescu, l-a invitat, joi seara, pe liderul AUR, George Simion, la o ședință cu liderii de filiale (Colegiul Național), organizată pe Zoom, care le-a propus ca Partidul…

04 oct. 2023 1.02 pm

Propunerea legislativă ”2 Mai”, iniţiată de parlamentarii PNL, a fost depusă la Parlament. Astfel, traficanţii de droguri de mare risc nu vor mai putea scăpa de închisoare, a anunţat ministrul…

02 sept. 2021 11.07 am

  Preşedintele României,  Klaus Iohannis a semnat joi, decretul privind revocarea din funcție a ministrului Justiției, Stelian Ion. Totodată, președintele României a semnat și decretul privind…

16 iul. 2023 9.05 pm

USR a depus proiect de lege pentru desființare comisiilor județene de atribuire de denumiri, ceea ce ar însemna economii de peste 6,8 milioane lei pe an din banii publici. Aceste comisii sunt remunerate…

07 mart. 2022 6.42 pm

  Guvernul nu va prelungi starea de alertă din România. Marți, la miezul nopții, aceasta va expira. Anunțul a fost făcut luni, după ședința de guvern, de purtătorul de cuvânt al Executivului,…