Ultimele stiri

Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu Maia Sandu: „România crede în vocația europeană a Republicii Moldova și va continua să sprijine fără echivoc continuarea acestui drum”

Sursă foto: Facebook/Marcel CIolacu

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, aflat vineri în vizită oficială la Chişinău, a avut o întrevedere cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, un subiect important abordat în cursul discuţiilor fiind parcursul european al ţării vecine de peste Prut, în contextul în care vizita are loc cu puţin timp înaintea referendumului ce va avea loc în Republica Moldova privind aderarea la UE, în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale din această ţară.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, premierul a subliniat cu acest prilej că România crede în vocaţia europeană a Republicii Moldova şi va continua să sprijine fără echivoc continuarea acestui drum pe care autorităţile de la Chişinău s-au angajat cu încredere şi responsabilitate, reuşind să facă faţă unor crize şi provocări hibride, fără precedent, apărute pe fondul războiului declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei.

Am avut astăzi prilejul să facem un bilanţ al sprijinului total şi profund pe care România l-a oferit până acum Republicii Moldova şi am analizat modul în care putem canaliza mai bine această susţinere. Vom face în continuare tot ceea ce ţine de noi, prin proiecte concrete şi împărtăşind din experienţa noastră în integrarea europeană, pentru a sprijini acest parcurs pentru Republica Moldova. Miza proiectelor comune de sprijin este de a oferi cetăţenilor şi comunităţilor încredere în perspectiva unui viitor mai bun, al democraţiei, dezvoltării şi stabilităţii”, a declarat Marcel Ciolacu, citat în comunicat.

Şeful Executivului a remarcat, totodată, aprecierea şi respectul de care se bucură Republica Moldova din partea tuturor partenerilor din Uniunea Europeană şi a felicitat angajamentul ferm european al şefului statului, Maia Sandu, pentru modul exemplar şi convingător pentru întreaga Europă în care se implică în implementarea reformelor necesare pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Din delegaţia României care-l însoţeşte pe premier la Chişinău mai fac parte vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, şi ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.

Lasati un comentariu

Alte articole

21 mart. 2024 8.31 pm

Premierul Marcel Ciolacu a precizat că a dat spre analiză propunerea privind eventuala închidere a supermarketurilor în weekend, pentru a vedea care este impactul unei astfel de propuneri. El a mai…

22 feb. 2022 7.32 pm

  Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a reacționat marți în urma anunțului cancelarului german Olaf Scholz privind blocarea autorizării gazoductului Nord…

13 feb. 2023 2.53 pm

  Marcel Ciolacu, președintele PSD, a făcut declarații despre autostrada Moldovei, afirmând în mod optimist faptul că până în anul 2024 se va circula pe aceasta, potrivit News.com. „Această…

08 iul. 2021 1.44 pm

  Duminică, 11 iulie 2021, vor avea loc alegeri parlamentare anticipate în Republica Moldova. În municipiul Constanța, cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot își pot exercita acest…

26 feb. 2022 2.17 am

  Ucraina a doborât un avion rusesc Ilyushin Il-76 cu parașutiști la bord, potrivit comandantului suprem al forțelor armate ale Ucrainei, relatează BBC, care susține că nu poate verifica…

26 apr. 2021 2.19 pm

  România expulzează un oficial din Ambasada Rusiei la București, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe. Este vorba despre Alexey Grishaev, adjunct al atașatului militar…