Ultimele stiri

Stelian Ion: Primarul Vergil Chițac și consilierii PSD și PNL au decis ca, de la 1 ianuarie 2025, viața constănțenilor să fie cu mult mai scumpă!

Consilierii locali au votat ieri proiectul impozitelor și taxelor locale pentru anul 2025. Astfel, de la anul, constănţeni vor plăti o taxă de salubrizare de 20 de lei pe lună de persoană, iar cei care deţin maşini vor plăti 500 de lei pentru rezervarea unui loc de parcare rezidențial.

Stelian Ion a publicat un mesaj pe Facebook în care critică deciziile recente ale primarului Vergil Chițac și ale consilierilor din PSD și PNL, care vor afecta viața cotidiană a constănțenilor începând cu 1 ianuarie 2025.

El subliniază că orașul se află într-o stare deplorabilă, iar condițiile de trai nu s-au îmbunătățit, făcând din Constanța cel mai scump oraș din România, în care risipa banului public a atins cote alarmante.

Stelian Ion aminteşte că taxa de salubrizare va crește de trei ori, ajungând la 20 de lei pe lună pentru fiecare persoană, taxa suplimentară pentru ocuparea domeniului public va fi de 200 de lei pe an pentru fiecare autoturism, rezervarea locurilor de parcare va costa 500 de lei, în loc de 255 de lei, deși Chițac a propus inițial 600 de lei.

Stelian Ion evidențiază că PSD, PNL și Vergil Chițac nu au menționat în campania electorală intenția de a aplica astfel de măsuri, însă acestea au fost votate fără ezitare.

Potrivit acestuia, toate propunerile USR de a reduce sau elimina aceste taxe au fost respinse de coaliția PSD-PNL.

Deputatul USR își exprimă nemulțumirea față de aceste decizii, considerându-le nejustificate și o încălcare a promisiunilor făcute de partide în campania electorală.

Primarul Vergil Chițac și consilierii PSD și PNL au decis ca, de la 1 ianuarie 2025, viața constănțenilor să fie cu mult mai scumpă! Orașul arată deplorabil, condițiile de trai nu s-au îmbunătățit. Am ajuns să trăim în cel mai scump oraș din țară, unde risipa banului public este la cote înalte.

Cu toate astea, PSD și PNL au căzut de comun acord ca majorările și noile taxe propuse de primarul Chițac să fie aplicate. Iată ce au votat, astăzi, în ședința online de Consiliu Local, unde primarul Chițac nici măcar nu s-a sinchisit să fie prezent:

vom plăti o taxă de salubrizare de 3x mai mare: 20 de lei pe lună de persoană;

vom plăti o taxă suplimentară de 200 de lei pe an/autoturism pentru ocuparea domeniului public;

pentru rezervarea unui loc de parcare, în loc de 255 de lei, vom plăti 500. Chițac propusese 600, însă cei de la PSD i-au „bătut obrazul“ și au mai tăiat 100.

În campania electorală, nici PNL, nici PSD și nici Chițac nu v-au spus că vor lua astfel de măsuri, însă astăzi le-au votat fără să clipească.

Toate amendamentele depuse de USR, menite să reducă sau să elimine aceste taxe nejustificate și chiar aberante, au fost respinse de coaliția PSD-PNL”, se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a lui Stelian Ion.

Lasati un comentariu

Alte articole

08 aug. 2024 3.49 pm

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au desfășurat miercuri, 7 august, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de cerșetorie și a traficului…

03 mai 2024 8.31 pm

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină vineri, 3 mai, în proximitatea Portului Medgidia, în zona de acostare a barjelor.…

soare caldura canicula cod galben

03 aug. 2023 12.04 pm

Conform atenționării meteorologice emise de A.N.M., vineri, 04 august, valul de căldură se va extinde în toată Dobrogea și va fi caniculă în centrul și vestul regiunii. Disconfortul termic va…

22 sept. 2021 10.54 am

  Copreședintele USR PLUS, Dan Barna, a declarat marți seară, la Digi24, că nu ar fi o problemă să discute cu viitorul președintele al PNL, pe tema refacerii coaliției de guvernare. Acesta…

17 oct. 2021 5.35 pm

  Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a spus că luni, 18 octombrie, va avea o discuție cu managerul interimar de la Spitalul de Boli Infecțioase. „Voi exprima disponibilitatea…

11 aug. 2023 2.28 pm

Constanța se pregătește pentru o serie de acțiuni cu caracter militar și religios care se vor desfășura cu ocazia Zilei Marinei Române. Pentru buna desfășurare a festivităților, se vor institui…