Ultimele stiri

Cod portocaliu de ploi torențiale și intensificări ale vântului la Constanța: numerele de telefon pentru situații de urgență

Sursă foto: Primăria Constanța

Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că, începând de mâine, 29 septembrie 2024, în Dobrogea va fi instituit COD PORTOCALIU pentru următoarele fenomene meteo: ploi torențiale și abundente, intensificări ale vântului.

Interval de valabilitate: 29 septembrie 2024, ora 20:00 – 30 septembrie 2024, ora 10:00.

În această perioadă, vor exista ploi torențiale, iar cantitățile de apă vor ajunge la 40-60 l/mp, local chiar peste 70 l/mp. De asemenea, vântul va avea intensificări semnificative, cu rafale de 70-85 km/h.

CITEȘTE ȘI: Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele zile. Dobrogea, sub cod portocaliu de ploi torențiale și vânt puternic cu rafale de până la 85 km/h

Facem apel la cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor de electricitate, panourilor publicitare, precum și a imobilelor aflate în construcție. Conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staționarea sub copacii de pe marginea drumurilor”, transmite Primăria Constanța.

Pentru a semnala probleme apărute, constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot apela non-stop la următoarele numere de telefon:

  • Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055
  • Dispecerat Direcția Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922
  • Dispecerat Serviciul Protecție Civilă – 0737/552271

Vă rugăm să respectați indicațiile autorităților pentru a evita incidentele și să rămâneți informați cu privire la evoluția fenomenelor meteorologice”, mai transmite municipalitatea.

Lasati un comentariu

Alte articole

19 mart. 2024 4.44 pm

La nivelul sistemului de distribuție apă potabilă din localitatea Eforie Nord, județul Constanța, se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă. Pentru realizarea…

09 oct. 2023 7.37 pm

9 persoane au fost reţinute şi 8 plasate sub control judiciar, în urma pecheziţiilor făcute în Bucureşti şi Constanţa, la cluburi de noapte unde dansatoarele de striptease ar fi practicat prostituţia.…

22 iun. 2023 1.07 pm

La data de 22 iunie a.c., în jurul orei 07.25, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Rutier au identificat un bărbat, de 51 de ani, care a condus un autoturism, pe…

29 feb. 2024 10.22 am

Cățelușii adoptați de la Adăpostul public de animale abandonate Constanța au parte de grijă și iubire în noile familii. Dovadă stau fotografiile pe care angajații le-au primit de la noii stăpâni.…

08 iul. 2024 8.32 pm

Primăria Constanţa anunţă că, pe tot parcursul sezonului estival, peste 100 de salvamari și personal de prim ajutor lucrează la capacitate maximă și veghează plajele din Constanța și Mamaia…

08 feb. 2021 2.20 pm

  Administrația Națională de Meteorologie a realizat o prognoză pentru intervalul 8 februarie – 21 februarie. În Dobrogea, vremea se va răci accentuat de vineri, când minimele se vor…