Ultimele stiri

Ciolacu: Alocăm încă 15.000 de lei pentru familiile afectate de inundații, bani cu care își pot înlocui bunurile distruse

Sursă foto: Facebook/Marcel Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că, în şedinţa de Guvern de miercuri, Executivul va aloca încă 15.000 de lei pentru fiecare familie afectată de inundaţii, precizând că aceşti bani vor putea fi folosiţi pentru înlocuirea bunurilor distruse, dar şi pentru achiziţia de combustibil pentru încălzirea locuinţei.

Continuăm şi astăzi să sprijinim familiile afectate de inundaţii, ale căror bunuri şi locuinţe au fost distruse sau grav afectate. Oamenii din acele localităţi au primit deja suma de 10.000 de lei alocaţi de către Guvern săptămâna trecută. În urma unei decizii luate în coaliţia de guvernare – PSD-PNL, acordăm încă 15.000 de lei cu care îşi pot înlocui bunurile distruse şi, de asemenea, banii pot fi folosiţi şi pentru achiziţia de combustibil pentru încălzirea locuinţei. Estimăm că peste 6.000 de persoane singure sau familii vor beneficia de acest ajutor”, a declarat Marcel Ciolacu, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern.

El a menţionat că Guvernul va aloca suma de 62 de milioane de lei autorităţilor locale din Galaţi pentru reparaţii la infrastructura afectată de inundaţii.

În plus, alocăm suma de 62 de milioane de lei autorităţilor locale din Galaţi. Banii sunt necesari pentru reparaţiile de drumuri judeţene, poduri, podeţe distruse sau grav afectate de inundaţii. În acelaşi timp toate autorităţile sunt mobilizate pentru a lua măsurile ce se impun în funcţie de evoluţia debitului Dunării. Cel mai important este ca populaţia să fie informată pe toate canalele”, a mai declarat premierul Marcel Ciolacu.

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a precizat că în şedinţa de Guvern de miercuri se vor aloca suplimentar 35 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară pentru ca fiecare familie care şi-a văzut casa lovită de urgie să primească ajutorul de urgenţă de 15.000 de lei.

Sprijinul va putea fi folosit pentru achiziţionarea unor bunuri de bază în gospodărie, precum maşină de spălat, aragaz sau frigider. De asemenea, suma va putea fi utilizată pentru a cumpăra combustibil pentru încălzire sau gătit. Ajutorul se alocă suplimentar celor 10.000 lei pe care i-am acordat deja pentru nevoile imediate”, a explicat Boloş.

Lasati un comentariu

Alte articole

23 iul. 2024 1.32 pm

CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale că miercuri, 24 iulie, în intervalul orar 00:00 – 02:00, în urma unor lucrări de update ale echipamentelor de comunicații din centrul…

25 sept. 2024 12.20 pm

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că în şedinţa de Guvern de miercuri va fi luată decizia de a prelungi plafonarea preţurilor la poliţele RCA pentru încă trei luni, până la sfârşitul acestui…

30 dec. 2022 11.59 pm

  Dacă esti utilizator Netflix, atunci ar trebui să cunoști această funcție de navigat prin miile de filme și seriale disponibile în România puse la dispoziție de către Netflix. Compania…

02 dec. 2023 12.37 pm

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă, la COP28, că România are unele dintre cele mai scăzute emisii pe cap de locuitor din Uniunea Europeană, propunându-şi să reducă până în 2030…

24 dec. 2023 12.26 pm

În dimineața de Ajun, 24.12.2023, în jurul orei 10:24, Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) a fost solicitată de către Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) să intervină…

16 aug. 2024 7.15 pm

Trei ucraineni au atacat vineri la prânz grănicerii din Ucraina și au fugit în România pe direcția localității Tarna Mare, județul Satu Mare. Grănicerii ucraineni au alerta poliţia română…