Ultimele stiri

GALAŢI. Circulaţia între localităţile Pechea şi Costache Negri, afectate de inundaţii, redeschisă pe DJ 251

Sursă foto: CJ Galaţi

Circulaţia rutieră pe DJ 251 a fost redeschisă, în această dimineaţă, între localităţile gălăţene Pechea şi Costache Negri, afectate de inundaţii, anunţă Consiliul Judeţean Galaţi. Drumul a fost practic lărgit cu o bandă pentru a se putea relua traficul, soluţia fiind însă una temporară.

Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Galaţi, s-a muncit fără întrerupere, inclusiv pe timpul nopţii, pentru ca traficul în zonă să fie redeschis pe tronsonul dintre Pechea şi Costache Negri al DJ 251 Drumul a fost afectat de puternicele viituri care au lovit judeţul.

Practic, pentru a putea redeschide circulaţia în zonă, a fost amenajată o nouă bandă de mers prin lărgirea drumului existent, respectând semnalizarea existentă. Este o soluţie temporară pentru a permite redeschiderea circulaţiei pe unul dintre cele mai importante drumuri din judeţ. Urmează ca experţii să spună care sunt cele mai bune soluţii pentru refacerea porţiunilor afectate şi demararea lucrărilor”, au transmis, marţi, aceştia.

Probleme sunt şi pe DJ 251 C, la ieşirea din Zărneşti, pe un drum cu trafic foarte scăzut.

În rest, se circulă pe drumurile judeţene, dar pe unele tronsoane afectate de inundaţii traficul se desfăşoară cu restricţii sau, pe scurte lungimi de drum, pe un singur sens.

În prezent se fac evaluări pe drumuri, astfel încât să înceapă cât mai repede lucrările de refacere a infrastructurii afectate de inundaţii.

Lasati un comentariu

Alte articole

18 apr. 2024 5.22 pm

O femeie, cadru militar în București, a fost arestată preventiv după ce a fost acuzată că și-ar fi lovit fetița în vârstă de doar două luni, provocându-i multiple răni, inclusiv fracturi…

03 iul. 2024 11.11 am

Un tren care circula pe ruta Mangalia – Satu Mare a înregistrate aproape 3 ore întârziere, din cauza unui copac căzut pe linia de alimentare cu energie electrică În intervalul orar 3:40 –…

11 apr. 2024 12.04 pm

Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 6,6% în martie, de la 7,2% în februarie, conform datelor transmise, astăzi, de Institutul Naţional de Statistică (INS). Potrivit acestor date, mărfurile alimentare…

23 oct. 2023 12.53 pm

Două vieți curmate în urma unui accident provocat de neatenție. Un bărbat de 73 de ani nu s-a asigurat înainte de a intra într-o parcare, izbind din plin un motociclist care circula regulamentar.…

18 apr. 2022 10.51 am

  Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică, valabilă pentru întreaga țară, în care precizează că vremea va fi deosebit de rece. Totodată, „pe parcursul…

11 mart. 2024 5.13 pm

Ministerul Afacerilor Externe a emis un ordin cu privire la documentele necesare pentru a atesta reședința în străinătate a cetățenilor români, în vederea exercitării dreptului de vot prin corespondență…