Ultimele stiri

Ciclonul Boris a făcut prăpăd în România. Două persoane au murit după o viitură, oameni refugiaţi pe acoperişuri după ce apa a ajuns la 1,7 metri

Ciclonul Boris a provocat deja victime și daune semnificative în România, afectând în mod special județul Galați. O viitură de proporții a lovit zona, cauzând moartea a doi oameni și evacuarea a 60 de persoane din locuințele lor. Pentru salvarea celor refugiați pe acoperișuri, autoritățile au trimis 7 bărci de intervenție, în condițiile în care apa a atins o înălțime de 1,7 metri.


România continuă să fie sub influența acestui ciclon, iar prognozele meteo indică ploi torențiale, scăderi de temperatură de peste 10 grade Celsius și chiar ninsori la munte. Situația este îngrijorătoare, iar autoritățile monitorizează cu atenție evoluția fenomenelor meteorologice extreme.

Nouăsprezece localităţi din judeţele Argeş, Bacău, Buzău, Galaţi, Hunedoara, Neamţ, Vâlcea şi Vrancea au fost afectate de ploile abundente. Judeţul Galaţi este cel mai afectat, două persoane decedând.

Urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat efecte în 19 localităţi din 8 judeţe (AG, BC, BZ, GL, HD, NT, VL şi VN), unde s-a intervenit pentru salvarea a peste 40 persoane (judeţul Galaţi), pentru evacuarea apei din 14 case, 25 curţi, 5 beciuri, 11 subsoluri de bloc, 5 străzi, 2 instituţii publice, 2 operatori economici. Totodată, echipajele au acţionat şi pentru degajarea a 29 de copaci doborâţi de vânt şi 1 stâlp căzut pe carosabil. În urma acestor evenimente, 8 autoturisme au fost avariate”, transmite IGSU.

În judeţul Galaţi, în urma cantităţilor mari de precipitaţii căzute, în localităţile Pechea şi Griviţa s-a produs o viitură şi pompierii au intervenit pentru salvarea şi evacuarea a peste 40 persoane din locuinţe, surprinse de volumul mare de apă. Două persoane au fost găsite decedate, în localităţile Pechea şi Drăguşeni.

Circulaţia rutieră a fost temporar blocată din cauza aluviunilor şi a copacilor căzuţi pe carosabil pe 1 drum naţional (DN 7/VL) şi pe 1 drum judeţean (DJ 203C/BZ) şi este blocată pe 1 drum judeţean (DJ 159/NT) din cauza aluviunilor de pe carosabil.

În continuare se intervine în localităţi din judeţul Galaţi cu bărcile pneumatice pentru evacuarea mai multor persoane surprinse ca urmare a inundaţiilor produse.

Intervenţie la Pechea (judeţul Galaţi)

Pentru gestionarea situaţiilor înregistrate, la nivel central au fost întreprinse următoarele măsuri: monitorizarea şi coordonarea situaţiei din teren prin structura de specialitate a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, care este în permanentă legătură cu celelalte instituţii reprezentate în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. ; realizarea manevrei de forţe şi mijloace la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă prin suplimentarea în judeţul Galaţi cu 5 bărci din judeţele Brăila, Buzău, Tulcea şi Vrancea pentru căutarea şi salvarea persoanelor surprinse de viitură.

Totodată, în urmă cu scurt timp, tot pentru judeţul Galaţi, a fost suplimentat dispozitivul cu alte 4 bărci din judeţele Vaslui, Ialomiţa, Bacău şi Buzău.

De asemenea, la nivel teritorial au fost întreprinse următoarele măsuri: transmiterea prognozelor, avertizărilor, înştiinţărilor şi informărilor, privind producerea fenomenelor meteorologice/hidrometeorologice periculoase către autorităţile competente, în vederea dispunerii măsurilor specifice care se impun;menţinerea în stare de operativitate a tuturor categoriilor de mijloace şi echipamente pentru asigurarea acţiunilor de răspuns, astfel încât, la ordin, manevra de forţe şi mijloace să se realizeze în cel mai scurt timp; instituirea permanenţei la nivelul autorităţilor locale din zonele aflate sub avertizare de fenomene hidrometeorologice periculoase; activarea grupei operative la nivelul a 9 judeţe (Bacău, Botoşani, Buzău, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vrancea şi Vaslui; emiterea a 6 mesaje de informare a populaţiei prin sistemul RO-ALERT în contextul avertizărilor hidrometeorologice la nivelul a 5 judeţe (Argeş, Bacău, Galaţi, Neamţ şi Vaslui) şi a 4 mesaje prin sistemul CRAWL-TVR la nivelul a 4 judeţe (Bacău, Galaţi, Neamţ şi Vaslui); ✓ creşterea capacităţii operaţionale la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Galaţi, precum şi creşterea capacităţii operaţionale la nivelul Detaşamentului de Pompieri Bacău din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Bacău.

Lasati un comentariu

Alte articole

17 aug. 2024 3.34 pm

Un accident cumplit s-a produs pe DN13, în județul Brașov, unde o polițistă de doar 21 de ani și-a pierdut viața. Autospeciala în care patrula tânăra a fost lovită violent de o remorcă care…

25 iun. 2023 8.45 am

Având în vedere recentele evoluții din Federația Rusă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) aduce aminte, prin intermediul unui comunicat de presă transmis sâmbătă seară, despre alertele de călătorie…

06 ian. 2021 1.36 pm

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, între 6 ianuarie, ora 14:00 și 9 ianuarie, ora 10:00, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade în care se vor semnala precipitații moderate…

01 iul. 2021 12.25 pm

  Joi, 1 iulie, au intrat în vigoare noile măsuri de relaxare, după ce în urmă cu o săptămână au fost adoptate în cadrul ședinței de guvern. Citește și: DOCUMENT. Noile măsuri de relaxare…

31 oct. 2023 5.36 pm

În urma apelului primit la 112, pompierii au intervenit astăzi, 31 octombrie, în jurul orei 12:45, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un saivan de animale, în localitatea Baia, județul Tulcea.…

26 feb. 2024 12.36 pm

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, şi-a exprimat îngrijorarea sa în legătură cu incidentul în care o judecătoare din Mangalia ar fi întrebat dacă una dintre victimele ucise în accidentul de…