Ultimele stiri

CONSTANŢA. Trei sirieni au fost găsiţi de poliţiştii de frontieră ascunşi în două camioane sosite din Turcia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Constanța-Sud-Agigea au depistat trei cetăţeni sirieni care au încercat să treacă ilegal frontiera din Turcia în România, ascunși în semi-remorcile unor autocamioane.

În data de 10.09.2024, în terminalul RO-RO din Portul Constanța (terminal prin care sunt transportate mărfuri în regim internațional, cu ajutorul navelor de tip roll-on roll-off, adică au rampe/șine de încărcare/descărcare), polițiștii de frontieră au efectuat controlul asupra unui autocamion cu semiremorcă, sosit din Turcia.

În urma verificărilor efectuate au fost descoperiți, ascunşi în compartimentul marfă al semiremorcii, doi cetățeni străini. Cu ocazia verificărilor, lucrătorii noştri au stabilit că sunt cetăţeni din Siria. În urma extinderii cercetărilor a fost identificat și un al treilea cetățean sirian, ascuns separat de cei doi, într-un alt ansamblu rutier.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat şi pentru identificarea și stabilirea implicării fiecărei persoane în săvârșirea infracțiunii, iar in conformitate cu prevederile legale în vigoare, persoanele în cauză au fost înapoiate autorităților din Turcia, conform prevederilor legale.

Lasati un comentariu

Alte articole

18 feb. 2024 3.43 pm

În perioada 16 – 18 februarie, polițiștii constănțeni au intensificat acțiunile specifice, aproximativ 600 de polițiști acționând, în județul Constanța, pentru menținerea ordinii și…

20 dec. 2022 3.25 pm

Facultatea de Științe Economice (FSE) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) a organizat, în perioada 15-16 decembrie 2022, cea de-a XI-a ediție a Conferinței Internaționale „Global…

15 apr. 2023 4.58 am

Ministrul Turismului, Daniel Cadariu, a transmis în data de 14 aprilie prin intermediul unei postări pe rețeaua socială Facebook că de vină pentru scăderea numărului de turiști pe litoral în…

11 mart. 2023 3.32 pm

La data de 10 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au identificat 2 minori, de 16 ani, respectiv 13 ani, bănuiți de comiterea infracțiunii de…

11 iun. 2024 5.26 pm

Situația alegerilor pentru funcția de primar din Costinești se complică, ajungând la a cincea numărătoare a voturilor din cauza multiplelor contestații. Vlad Jipa, purtătorul de cuvânt al Biroului…

23 feb. 2023 3.35 pm

Direcția Hidrografică Maritimă „Comandor Alexandru Cătuneanu” a împlinit joi, 23 februarie, 97 de ani la înființarea primei structuri specializate în domeniul hidrografiei maritime din România,…