Ultimele stiri

RECORDER. Generali italieni, despre batalionul condus de Nicolae Ciucă în Irak: „Făceau patrulare în afara orașului Nassiriya. Ei nu au intrat în oraș”

Sursă foto: defenseromania.ro

Doi generali italieni care au participat la luptele din Nassiriya (Irak), unde Nicolae Ciucă a condus batalionul „Scorpionii roșii”, susțin că militarii români nu au fost implicați direct în lupte, conform unei investigații Recorder.

Cei doi generali italieni au explicat că batalionul românesc nu a participat la luptele grele din Nassiriya pentru că, așa cum le-a transmis atunci Nicolae Ciucă, trupele românești aveau „o restricție națională, deci nu pot intra în Nassiriya”.

În ciuda acestui fapt, PNL a lansat și întreținut ideea că Nicolae Ciuca ar fi fost un veritabil „erou”, „singurul comandant român care a condus românii într-o bătălie reală, de la cel de-Al Doilea Război Mondial încoace”, în Nassiriya, se arată într-un reportaj publicat în această dimineață de Recorder.

Generalul italian Gian Marco Chiarini, care era comandantul tuturor trupelor din Nassiriya, a declarat că i-a transmis lui Nicolae Ciucă, în momentul în care a aflat că trupele românești nu pot intra în Nassiriya, să formeze un flanc defensiv în localitatea Suq al Shuyukh, astfel încât să evite orice atac asupra trupelor italiene angajate deja în lupte grele în centrul Nassiriyei.

Un alt intervievat a fost Roberto Cremene, pe atunci polițist militar în cadrul Batalionului 265, care a participat direct la luptele din centrul orașului Nassiriya. El spune că, într-un moment complicat, Nicolae Ciucă a refuzat să vină în sprijinul polițiștilor militari care se luptau în Nassiriya și care erau prinși într-o ambuscadă.

Am cerut sprijinul „Scorpionilor roșii” să vină să ne ajute să evacuăm zona. Domnul Ciucă, cu batalionul lui, a spus că nu poate să vină să ne scoată de acolo, să facă evacuare, până nu primește aprobare din România (…). N-au venit să ne ajute. Colegii noștri romani n-au venit”, a spus Roberto Cremene, care a adaugat că cei 24 de oameni au fost evacuați cu ajutorul trupelor din Italia și Portugalia.

Fostul polițist militar spune despre batalionul condus de Nicolae Ciucă că nu a participat direct la luptele din Nassiriya.

Ei făceau o patrulă în afara orașului Nassiriya. Ei nu au intrat în Nassiriya. Poate în cele opt luni jumătate cât am stat în Nassiriya, dacă am auzit că au intrat de două ori doar în patrulă”, a precizat Roberto Cremene, conform sursei citate.

Reportajul Recorder poate fi vizionat AICI.

Lasati un comentariu

Alte articole

09 iul. 2024 12.14 pm

Rezultatele finale de la Evaluarea Națională 2024 au fost publicate cu puțin timp în urmă de Ministerul Educației, pe portalul evaluare.edu.ro. REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2024 CONSTANȚA Elevii…

03 iun. 2024 12.46 pm

Actorul Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foişor”, unde a fost internat în 9 mai ca urmare a unei infecţii puternice. Medicii afirmă că evoluţia sa este favorabilă şi că se va…

10 feb. 2023 3.41 am

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Nicolae Bode, a avut o întâlnire cu ministrul Afacerilor Interne din Republica Moldova, Ana Revenco, ocazie cu care au semnat Acordul privind controlul coordonat…

29 iul. 2024 10.31 am

Ziua imnului naţional al României – “Deşteaptă-te române!”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848 – este sărbătorită, anual, la 29 iulie, dată la care, în…

20 apr. 2022 11.14 am

  Medicii veterinari atrag atenția că în perioada sărbătorilor de Paște au fost descoperite tentative de trafic al cărnii de câine prin substituirea cărnii de ovine sau chiar de trafic al…

04 oct. 2024 10.17 am

Recepția finală a drumului județean 107 I, cunoscut sub denumirea Transapuseana, din județul Alba, a fost amânată din motive birocratice, în principal din cauza necesității publicării oficiale…