Ultimele stiri

Dmitri Kuleba și-a dat demisia din funcţia de ministru de Externe al Ucrainei

Sursa foto: president.gov.ua

Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, și-a prezentat demisia, cerând Parlamentului ucrainean să-i accepte plecarea din funcție. 

Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Ruslan Stefanciuk, care a publicat scrisoarea de demisie pe rețelele de socializare.

Demisa sa intervine în plină remaniere guvernamentală. Cel puţin şase oficiali politici uceaineni – inclusiv miniştri – şi-au prezentat demisia marţi, potrivit partidului aflat la putere. Deputaţii, care aprobă demisia lui Dmitro Kuleba, urmează să-i examineze cererea în zilele următoare, precizează Ruslan Stefanciuk.

Nu au fost oferite motive oficiale pentru decizia lui Kuleba, însă speculații despre plecarea sa circulau deja de câteva săptămâni. Presa ucraineană sugerează că acesta ar putea fi înlocuit de adjunctul său, Andrii Sîbiga, fost ambasador al Ucrainei în Turcia.

Dmitro Kuleba, în vârstă de 43 de ani, a fost un lider diplomatic important pentru Ucraina în timpul invaziei ruse, jucând un rol cheie în eforturile de a obține sprijin internațional pentru țara sa. Cu toate acestea, surse din cadrul administrației prezidențiale au indicat recent probleme în funcționarea Ministerului de Externe sub conducerea sa.

Lasati un comentariu

Alte articole

14 iul. 2024 9.40 am

Fostul președinte american Donald Trump este în siguranță după incidentul armat de la mitingul său din Pennsylvania, au anunțat sâmbătă Secret Service și campania sa. În timpul evenimentului,…

01 mart. 2022 9.55 pm

  Președintele Ucrainei, Volodomir Zelenski și președintele SUA, Joe Biden, au avut, marți, o convorbire telefonică timp de 30 de minute, în care au vorbit despre războiul din Ucraina. Zelenski…

05 mart. 2022 12.10 pm

  Elon Musk a transmis, vineri, prin intermediul Twitter, că va refuza să interzică sursele de știri rusești pe internetul furnizat prin sateliții Starlink. Starlink has been told by some governments…

21 mart. 2024 11.34 am

Google a anunțat că a reușit să utilizeze inteligența artificială pentru a prezice inundațiile cu până la șapte zile în avans. Inundațiile sunt evenimente naturale dificil de prezis, în special…

25 mart. 2024 5.24 pm

Islam Halilov, un adolescent în vârstă de 15 ani angajat la vestiarele Crocus City Hall, a devenit erou după ce a salvat aproximativ 100 de oameni în timpul atacului terorist de vineri seara, revendicat…

24 ian. 2024 5.33 pm

Zeci de persoane au murit după ce un avion militar rusesc de transport de tip Iliuşin 76 (Il-76) s-a prăbușit în Belgorod, la granița cu Ucraina. Potrivit Ministerului rus al Apărării, citat de…