Ultimele stiri

Minunea minunilor s-ar putea produce la Constanța TV! Chițac ar putea intra „în ring” cu Stelian Ion, iar Emil Tatu promite să fie un arbitru echilibrat

Sursă foto: Constanța TV

Minunea minunilor s-ar putea produce la Constanța TV! Primarul Vergil Chițac a luat prin surprindere pe toată lumea după ce a anunțat că este pregătit de o dezbatere televizată, „oricând, oriunde și la orice televiziune”, făcând referire către Florin Cocargeanu și „șeful lui”. Invitația vine în urma perioadei de odihnă pe care Chițac a avut-o după ce a fost reales primar al Constanței, fiind obosit de campania electorală acerbă în care a vorbit mai mult decât în ultimii patru ani de mandat.

La finalul ședinței Consiliului Local de joi, 29 august, enervat de o intervenție a lui Florin Cocargeanu, Vergil Chițac i-a invitat public atât pe consilierul local, cât și pe „șeful lui”, la o dezbatere pe temele de interes pentru constănțeni.

Public spun treaba asta, tocmai pentru că domnul Cocargeanu a adus în discuție în luarea domniei sale de cuvânt, așa cu sufletul la gură ne vorbea nouă despre economia orașului și primarul care aduce sau nu aduce investiții. Nu primarul trebuie să aducă investiții, dar sunt probleme destul de serioase și mă apropii și de final de mandat. Aș vrea, printr-o serie de dezbateri publice dacă se poate, îl invit pe domnul Cocargeanu și pe oricine, inclusiv pe șeful dumnealui, la dezbateri publice, la orice televiziune dorește dumnealui, pe toate temele ce privesc administrația locală: de la investiții publice, la economie, serviciile publice, fondurile europene și cum au fost ele administrate și accesate, absolut orice temă. Că tot se apropie campania electorală și precampania, să-și expună dumnealor soluțiile pentru că i-am văzut că sunt tari în clanță. Să vedem ce soluții au dumnealor. Deci, sunteți invitații mei oricând și oriunde și vă invit la orice televiziune să dezbatem în campania electorală și să ne devoalăm unii și alții, să ne arătăm în fața electoratului ce putem să facem”, a declarat Vergil Chițac, la finalul ședinței.

Invitație lansată de Stelian Ion

Astăzi, 2 septembrie, Stelian Ion i-a propus primarului ca pe data de 5 septembrie să vină la Constanța TV, la emisiunea „Între alb și negru” moderată de Emil Tatu.

Deși nu a făcut-o până acum și s-a ferit în campania electorală, primarul Vergil Chițac a lansat public invitația la o dezbatere televizată. Oriunde, oricând! Am spus că accept fără nicio reținere, mai ales că i-am lansat această invitație în repetate rânduri. Așadar, domnule Chițac, vă aștept JOI, ORA 20.30, pe canapeaua verde la emisiunea „Între alb și Negru“, de la Constanta TV, moderată de Emil Tatu.

Haideți, domnule primar reales, să spunem lucrurilor pe nume, haideți să le spunem constănțenilor care ne vor urmări despre taxele pe care vreți să le impuneți, despre împrumuturile făcute, despre bulevardele inundate după 3 ani de praf și dezastru, despre promisiuni și minciuni, despre fonduri europene pierdute, despre contractele din Primărie, despre construcțiile de pe plaja din Mamaia, despre „populismul“ de care ne acuzați.

Vă spun și despre soluțiile pe care le avem pentru viitorul acestui oraș, dar o să vă amintesc și despre cele depuse până acum și pe care le țineți politic la sertar. Deci joi, la 20.30, la Constanța TV. Curaj!”, a scris Stelian Ion pe Facebook.

Emil Tatu promite echilibru

Nu este exclusă posibilitatea ca domnul primar să dea bir cu fugiții, după ce, în luna aprilie, la finalul evenimentului dedicat lansării candidaților PNL desfășurat la Constanța, Chițac i-a acceptat invitația colegului nostru de a fi prezent la emisiunea „Între alb și negru”, însă, nu s-a mai prezentat. Cu toate acestea, Emil Tatu îl așteaptă, din nou, pe primar pe canapeaua verde și promite un singur lucru: echilibru.

V-am spus că mă întorc in forță? Ce ocazie mai bună putea să se ivească decât o dezbatere între Stelian Ion și Vergil Chițac? Nu numai că primarul a cerut dezbaterea, dar a mai si spus că vine la „orice televiziune sau publicație”. Bine, asta dacă vine și nu se răzgândește între timp.

Domnule Primar, vă promit un singur lucru: echilibru.

N-om fi noi chiar orice televiziune sau publicație, dar nu văd un început de sezon de toamnă pentru „Între alb și negru” mai potrivit decât ăsta. Așa că înarmați-vă cu popcorn, întrebări bune așa cum știu că le aveți și ne vedem joi seară pe 5.09, în direct pe Facebook si Youtube, la 20.30, pe pagina ConstantaTV. Voi ați cerut dezbateri, eu doar am vrut să vă aduc una”, a scris Emil Tatu pe Facebook.

Lasati un comentariu

Alte articole

09 iun. 2024 7.33 am

Horia Constantinescu, candidatul din partea PSD pentru funcția de primar al municipiului Constanța, s-a prezentat în această dimineață, în jurul orei 07.00, pentru a-și exprima opțiunea electorală.…

09 iun. 2024 11.39 pm

Stalian Ion, candidatul din partea Alianței Dreapta Unită (ADU) la Primăria Constanța, a susținut, duminică seară, o conferință de presă după după închiderea secțiilor de votare. Aș fi…

05 oct. 2024 9.58 pm

Președintele USR Constanța, Stelian Ion, a reacționat la decizia Curții Constituționale a României (CCR) de a invalida candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. El cere ca judecătorii…

29 iun. 2023 2.00 pm

Felicia Ovanesian, fostul City Manager al Constanței, a făcut precizări prin intermediul unei postări pe rețeaua socială Facebook despre construcțiile care ar putea răsări pe strada Banu Mihalcea.…

13 mart. 2022 10.50 pm

  Au trecut mai bine de cinci luni de când Spitalul de Boli Infecțioase Constanța nu s-a redeschis,. Au fost date mai multe termene de către Primăria Constanța, prin reprezentanții ei: 15…

10 ian. 2022 12.26 pm

  Consilierul local USR, Mirela Garip, a vorbit luni, în cadrul primei conferințe de presă a USR Constanța din anul 2022, despre situația dramatică în care se află Spitalul de Boli Infecțioase,…