Furtuna puternică a făcut ravagii în județul Constanța. Ploaia nu s-a oprit o secundă întreaga noapte, iar mesajele Ro-Alert au curs unul după altul. Străzile s-au transformat în lacuri, după ce canalizările nu au mai făcut faţă puhoaielor, iar maşinile au înaintat cu greu.
La Amzacea, pompierii au salvat o bătrână și doi copii. Din cauza ploilor puternice, casa lor a fost înconjurată de apă, iar pompierii au fost nevoiți să folosească barca pneumatică pentru a ajunge la ei, aceasta fiind singura cale de acces.
Stațiunea Venus este acoperită de apă în urma ploilor torențiale din ultimele ore. Și Mangalia și Agigea sunt extrem de afectate. Apa a intrat în mai multe clădiri, iar în unele zone a ajuns până la geamul mașinilor: (FOTO) Dezastru în sudul litoralului, după codul roșu de ploi. Străzi și case inundate în Mangalia, Venus și Jupiter sub ape și prăpăd pe plaja din Vama Veche
Peste 500 de apeluri la numărul unic de urgență 112 care au semnalat diverse situații de urgență: Prăpăd în Constanţa după ciclonul format în Marea Neagră. Inundaţii în mai multe localităţi, constănţenii, avertizaţi să nu iasă din case, mesaje Ro-Alert pe timpul nopţii