Hotelul Delta din Jupiter a fost amendat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) cu 63.000 de lei pentru mai multe nereguli. În urma neregulilor constatate, comisarii au decis închiderea temporară a blocului alimentar.
Joi, 29 august, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat o acțiune de control operativ, în cadrul Comandamentului Litoral 2024, la Hotel Delta, din stațiunea Jupiter administrată de operatorul economic Delta Aurora SA.
Pentru abaterile de la legislația în domeniu constatate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancțiuni:
- amenzi contravenționale în valoare de 63.000 lei
- oprirea temporară a prestării serviciilor în blocul alimentar, până la remedierea deficiențelor
- oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme
- remedierea deficiențelor de informare, în termen de maximum 30 de zile
- propunerea emiterii deciziei de încetare a practicilor comerciale înșelătoare privind informarea consumatorilor.
Din păcate comisarii ANPC întâlnesc și astfel de situații în cadrul controalelor. Chiar dacă au fost consiliați, unii operatori economici continuă să ignore prevederile legii, motiv pentru care suntem nevoiți să luăm măsura opririi activității, menită să preîntâmpine punerea în pericol a consumatorilor”, a declarat Sebastian Hotca, președinte interimar al ANPC.
Neregulile întâlnite au fost următoarele:
- folosirea unor produse nesigure, respectiv: materii prime cu data durabilității minimale depășită, utilizarea unor materii prime cu stare termică modificată, contrar impunerii producătorilor, depozitarea direct pe paviment a produselor alimentare și materiilor prime
- prestarea unor servicii ce pot pune în pericol viața, siguranța sau sănătatea consumatorilor prin: utilizarea unor agregate frigorifice insalubre, destinate băuturilor îmbuteliate in care se depozitau materii prime si alimente, echipamente frigorifice cu deficiențe de structură (cheder și rafturi cu urme pregnante de rugină), utilizarea unui spatiu insalubru destinat depozitării legumelor și fructelor utilizate în procesul tehnologic al blocului alimentar, utilizarea, la bar, a unor materii prime ce conțin, ca ingredient, E129 “Rosu Allura”, fără a informa consumatorii asupra riscurilor de sănătate
- folosirea unor practici comerciale înșelătoare prin informarea intenționat eronată a compoziției și ingredientelor preparatelor finite destinate consumatorilor
- condiții tehnice improprii: deficiențe de structură ale pavimentului si ale pereților în 2 din camerele de cazare ale unității, verificate prin sondaj, neetichetarea conformă a amperajului aparatelor de curent electric din unitățile de cazare verificate,
- lipsa informării consumatorilor, în spațiile de cazare, și a mapelor de servicii gratuite și contracost, conform clasificării unității de cazare de 3*.