Ultimele stiri

Județul Constanța, în continuare sub cod galben de ploi, descărcări electrice, vânt și grindină – din această noapte, va fi cod portocaliu de furtuni pe litoral – HARTĂ

Sursă foto: pixabay.com/WKIDESIGN

Meteorologii au emis, joi, atenționări de tip cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică, valabile în mai multe zone din țară.

Astfel, potrivit ANM, de astăzi, de la 10.00 și până diseară, la ora 23.00, este valabil un cod galben de instabilitatea atmosferică și cantități însemnate de apă.

În intervalul menționat, în Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei, sudul Transilvaniei, nordul și estul Munteniei, nord-estul Olteniei, local în Carpații Orientali și Meridionali vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze în general de 50…60 km/h) și vijelii. Izolat vor fi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp”, transmite ANM.

Sursă foto: meteoromania.ro

Potrivit meteorologilor, astfel de fenomene vor fi pe alocuri și în celelalte zone.

Cod portocaliu pe litoral

Tot astăzi, dar de la ora 23.00 și până mâine, la ora 10.00, va intra în vigoare un cod porocaliu ce prevede averse torențiale, importante cantitativ.

În intervalul menționat, în județul Tulcea și zona continentală a județului Constanța, vor fi averse și descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp”, transmite ANM.

Sursă foto: meteoromania.ro

Lasati un comentariu

Alte articole

12 iul. 2024 11.46 am

Zi de foc pentru pimpierii constănțeni! Aproximativ șapte ore, 242 de salvatori constănțeni au luptat cu flăcările pentru lichidarea unui incendiu de vegetație uscată izbuncit ieri, la Poarta…

17 feb. 2024 10.40 am

Vineri, 16 februarie, în prezența lui Andrei Corlan, Comisarul General al Gărzii Naționale de Mediu, s-a prezentat bilanțul activității Comisariatului Județean Constanța pentru anul 2023. La…

31 mai 2024 11.47 am

Neversea Festival și Federația Română de Fotbal, prin Naționala Feminină de Fotbal a României, inițiază un parteneriat strategic, Women’s Models = Neverseen Power, care pune bazele unei echipe…

25 mart. 2024 10.34 am

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații Dobrogea au fost solicitați să intervină luni, 25 martie, în municipiul Constanța, pe bulevardul Ferdinand, intersecție cu strada 1…

03 apr. 2024 11.05 am

Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța a început încă de anul trecut demersurile pentru dezvoltarea unei ample strategii de promovare, care va fi implementată pe tot parcursul…

23 sept. 2024 3.44 pm

În această săptămână demarează etapa a doua a acțiunii de dezinsecție, dezinfecție și deratizare în piețele agroalimentare administrate de Confort Urban SRL. Joi și vineri, 26-27 septembrie…