Ultimele stiri

Viața în mediul urban, la intersecția dintre natură și confort

Confortul sporit din mediul urban a atras un număr impresionant de oameni care au decis să renunțe la traiul liniștit din mediul rural pentru a se bucura de oportunitățile din orașele vibrante. În prezent, aproape 8 din 10 europeni locuiesc la oraș și, deși au acces la infrastructură modernă și au șansa să își dezvolte cariere lucrând în companii de talie mondială, migrarea masivă spre orașe a atras și efecte negative, iar disconfortul termic este unul dintre cele mai puternice.

Această creștere a temperaturilor afectează negativ calitatea vieții locuitorilor, atât din cauza disconfortului termic, cât și în contextul creșterii consumului de energie necesară pentru răcire, iar pe termen lung poate duce chiar și la deteriorarea sănătății publice. Orașele au nevoie de noi soluții care să permită o dezvoltare sustenabilă, iar aceasta este și una dintre preocupările actorilor din domeniul privat sau public care inovează și caută abordări noi pentru societate. Chiar și în România vedem deja dezvoltatori care fac pionierat și construiesc proiecte orientate spre viitor, nu doar centrate pe nevoile actuale ale oamenilor, iar un exemplu este și compania ieșeană IULIUS.

Parcurile și grădinile fac orașele mai sănătoase și mai atractive

O soluție eficientă pentru combaterea acestor efecte negative este implementarea și dezvoltarea spațiilor verzi urbane, care includ parcuri, vegetație stradală, acoperișuri verzi și păduri urbane. Studiile arată că dezvoltarea spațiilor verzi urbane reprezintă o măsură frecvent adoptată pentru a atenua efectul de insulă urbană de căldură. Aceste spații verzi oferă efecte de răcire a mediului prin procese precum umbrirea și evapotranspirația, fenomen care înseamnă evaporarea apei de pe suprafața terestră și din plante. Cu toate acestea, efectul de răcire este limitat în spațiu și scade odată cu creșterea distanței față de aceste spații verzi, dar o soluție în acest sens este reprezentată de o mai bună planificare a acestora în vederea amplasării optime a spațiilor verzi pentru a acoperi cât mai eficient zonele urbane dense și a extinde beneficiile de răcire pe o suprafață cât mai mare.

De ce sunt importante spațiile verzi și ce beneficii oferă?

Îmbunătățirea calității aerului: spațiile verzi ajută la filtrarea poluanților din atmosferă, contribuind astfel la creșterea calității aerului. Plantele absorb dioxidul de carbon și eliberează oxigen, având un impact pozitiv asupra sănătății locuitorilor.

Creșterea biodiversități: crearea și menținerea spațiilor verzi favorizează habitatul pentru diferite specii de plante și animale, contribuind astfel la conservarea biodiversității urbane.

Reducerea stresului urban: accesul la spații verzi are un impact pozitiv asupra sănătății mintale, oferind refugii de relaxare și locuri pentru activități recreative.

Exemple de proiecte din România care aduc natura în inima orașelor

În România, la nivel local, grupul Iulius este sinonim cu dezvoltarea sustenabilă și implementarea proiectelor urbane mixte de referință. Acesta a dezvoltat proiecte mixed-use în Timișoara, Iași și Cluj-Napoca, făcându-și o carte de vizită din crearea de grădini urbane de la zero. În grădinile din proiectele sale mixte ce includ zone de retail, birouri și de relaxare, sunt peste 80.000 de arbori maturi și arbuști, precum și gazon special, care transformă spațiile în adevărate oaze de relaxare în mijlocul aglomerărilor urbane.

Diversitatea speciilor de copaci din aceste grădini este foarte mare: platani, tei, castani, arțari roșii, stejari piramidali, ginkgo biloba, carpeni și metasequoia. Acești copaci, deja maturi, au înălțimi de până la 13 metri și vârste de până la 60 de ani, fiind aduși din Italia și aclimatizați cu grijă.

Grija pentru mediu este, de altfel, piesa centrală în acest tip de proiecte, implicând crearea unor ecosisteme urbane care influențează pozitiv starea de bine a comunității locale și a vizitatorilor. Anual, acești arbori absorb 75 de tone de dioxid de carbon, contribuind semnificativ la menținerea unui mediu mai curat în orașe, conform rapoartelor de sustenabilitate ale grupului Iulius. Tot în aceste documente este menționat și angajamentul companiei de a contribui la dezvoltarea durabilă a comunităților, în deplină concordanță cu obiectivele de dezvoltare durabilă ONU.

Grădinile urbane sunt doar un element al proiectelor emblematice semnate de compania IULIUS, care și-a asumat misiunea de a recupera și reda locuitorilor din Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și, în curând, Constanța, spații extinse nevalorificate. Toate proiectele din portofoliul companiei au obținut certificări verzi sau urmează să fie evaluate, demonstrând astfel nivelul ridicat de performanță, în conformitate cu standardele internaționale de eficiență și sustenabilitate. La Constanța, compania a anunțat cea mai mare investiție din istoria sa de până acum, iar proiectul va fi amplasat pe un teren nefolosit de mai bine de un deceniu, care a găzduit depozitele petroliere ale Oil Terminal. Prima etapă este dedicată ecologizării terenului, pentru a-l face propice pentru a găzdui spații verzi și pentru a fi utilizat în siguranță de oameni.

Cum ar trebui să arate viitorul în mediul urban?

Investiția în spații verzi reprezintă o strategie esențială pentru a combate efectele negative ale urbanizării, inclusiv creșterea temperaturilor și scăderea calității vieții. Prin implementarea acestor soluții , orașele pot deveni mai răcoroase, mai plăcute și mai sănătoase pentru locuitorii lor, iar adoptarea unei politici active în ceea ce privește spațiile verzi este un pas vital pentru construirea unui viitor urban mai verde și mai confortabil. Mai ales dacă acest lucru se face printr-o abordare integrată și bine planificată.

Lasati un comentariu

Alte articole

12 oct. 2024 4.16 pm

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor cere suplimentarea bugetului cu 137,84 milioane lei, reprezentând credite de angajament şi credite bugetare, din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului,…

12 iul. 2024 12.56 pm

CFR anunţă că trenurile vor circula cu viteză redusă în medie cu 20-30 km/h faţă de viteza normală, pe întrega reţea feroviară, din cauza temperaturilor extrem de ridicate din această perioadă.…

05 nov. 2024 1.15 pm

Directoratul de Securitate Cibernetică (DNSC) a transmis, marţi, un nou avertisment în legătură cu înmulţirea pericolelor în perioada reducerilor de Black Friday, dar şi a cumpărăturilor de…

17 aug. 2024 3.34 pm

Un accident cumplit s-a produs pe DN13, în județul Brașov, unde o polițistă de doar 21 de ani și-a pierdut viața. Autospeciala în care patrula tânăra a fost lovită violent de o remorcă care…

11 mart. 2024 10.31 am

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de vreme severă în toată ţara, valabilă începând de mâine dimineaţă, până miercuri. De asemenea, de astăzi, de la ora 10.00,…

27 sept. 2023 9.49 am

Statul Major al Apărării a organizat, marți, o ședință cu oficialii din județele Brăila, Constanța, Galați și Tulcea pentru optimizarea coordonării interinstituționale în contextul situației…