Ultimele stiri

Guvernul a adoptat actele normative privind alegerile prezidențiale: 1,39 miliarde de lei alocați

Sursă foto: upt.ro

Guvernul a adoptat, miercuri, actele normative pentru alegerile prezidenţiale, suma totală necesară pregătirii, organizării şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor fiind estimată la 1,39 miliarde lei.

Guvernul a adoptat trei hotărâri care stabilesc în detaliu calendarul acţiunilor electorale, măsurile tehnice şi cheltuielile pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru preşedintele României, în datele de 24 noiembrie primul tur, respectiv 8 decembrie, al doilea tur de scrutin. Preşedintele AEP a precizat că în şedinţa de Guvern au fost adoptate ”toate actele normative, cele primare, hotărârile de guvern, atât pentru organizarea alegerilor parlamentare cât şi prezidenţiale”.

Aceste alegeri nu sunt comasate. Fiecare fel de alegere se desfăşoară după regulile proprii, stabilite prin legile prin care acel tip de alegeri a fost reglementat, au bugete separate, au logistică electorală separată, dar ca o noutate, ele se vor desfăşura, votul, va fi desfăşura timp de trei duminici consecutive, respectiv 24 noiembrie, 1 decembrie şi 8 decembrie”, a arătat Toni Greblă.

Preşedintele AEP a precizat că la alegerile parlamentare, votul în străinătate se desfăşoară sâmbătă şi duminică (..) iar pentru alegerile prezidenţiale, alegerile pentru străinătate se desfăşoară vineri după-amiază, sâmbătă şi duminică.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a prezentat reperele calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale:

  • 24 septembrie – data limită până la care alegătorii care doresc să voteze în străinătate trebuie să se înregistreze în Registrul electoral ca alegător în străinătate, prin intermediul formularului online, aflat pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente.
  • 5 octombrie – data limită pentru depunerea candidaturilor şi a semnelor electorale la Biroul Electoral Central.
  • 6 octombrie – termenul pentru stabilirea orarului pentru Campania electorală şi repartizarea timpilor de antenă pentru accesul candidaţilor la serviciile publice de radio şi televiziune
  • 10 octombrie – data limită până la care se comunică către birourile electorale judeţene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate a candidaturilor şi semnelor electorale, în ordinea în care au fost depuse.
  • 12 octombrie – data limită până la care BEC stabileşte ordinea înscrierii candidaţilor pe buletul de vot 25 octombrie – începerea campaniei electorale
  • 23 noiembrie – ora 7.00 – încheierea campaniei electorale 6 noiembrie – data limită pentru stabilirea sediilor secţiilor de votare din străinătate
  • 22 noiembrie, între orele 12.00-21.00 – prima zi a votării în străinătate
  • 23 noiembrie – a doua zi a votării în străinătate. Votul începe la ora 7.00 şi se încheie la orele 21.00.
  • 24 noiembrie – ziua votării în ţară. Votul începe la ora 7.00 şi se închide la orele 21.00

Pentru al doilea tur de scrutin, calendarul este următorul:

  • 29 noiembrie – aducerea la cunoştinţa opiniei publice a celor doi candidaţi care vor participa la al doilea tur de scrutin
  • 29 noiembrie – începerea campaniei electorale pentru al doilea tur de scrutin
  • 30 noiembrie – stabilirea orarului pentru campania electorală şi repartizarea timpilor de antenă pentru accesul candidaţilor la serviciile publice de radio şi televiziune
  • 6 decembrie, ora 12.00 – începerea votării în străinătate
  • 6 decembrie ora 21.00 – încheierea votării în străinătate
  • 7 decembrie, ora 7.00 – încheierea campaniei electorale la nivel naţional
  • 8 decembrie – ziua votării. Votul începe la ora 7.00 şi se încheie la orele 21.00

Suma totală necesară pregătirii, organizării şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2024 este estimată la 1,39 miliarde lei”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Alte articole

02 oct. 2024 8.39 am

Un mesaj RO-Alert a fost emis în noaptea de marţi spre miercuri pentru zona de nord a judeţului Tulcea privind riscul căderii unor obiecte din spaţiul aerian, după ce structurile de apărare şi…

26 oct. 2023 9.04 pm

Apar noi detalii în cazul femeii care a murit după ce o altă femeie a căzut peste ea de la etajul 5. Victima era contabil, la fel ca cea care a omorât-o în timp ce încerca să-şi ia viaţa. Femeia…

19 iun. 2023 11.41 am

Examenul de Evaluare Națională 2023 a început luni cu proba scrisă la Limba și literatura română. Absolvenții din clasele a VIII-a au avut două texte suport, primul din Ioan Slavici – „Limir-împărat”…

16 sept. 2024 5.54 pm

Un cutremur semnificativ, cu magnitudinea de 5,2, s-a produs, luni după-amiază, în judeţul Buzău, arată Institutul Naţional pentru Fizica Pământului. Seismul s-a produs la o adâncime de 140…

13 ian. 2024 9.58 am

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat vineri că începând de anul acesta, în învăţământul superior, diploma de doctor va conţine un cod QR care va permite accesul la informaţii care vor…

05 sept. 2024 5.26 pm

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea care majorează pragul de impozitare a pensiilor de la 2.000 de lei la 3.000 de lei. Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Klaus…