Ultimele stiri

Peste 600 de producători și comercianți de sucuri și băuturi răcoritoare, controlați de ANPC: băuturi expirate sau ținute în soare – amnezi de două milioane de lei

Sursă foto: ANPC

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au controlat peste 600 de operatori economici care produc sau comercializează sucuri şi băuturi răcoritoare, la nivel naţional şi au fost date amenzi de două milioane de lei. Echipele de control au găsit mai multe nereguli, printre care băuturi expirate sau ţinute în soare.

Reprezentanţii ANPC au anunţat, marţi, printr-un comunicat de presă, că la sfârşitul lunii iulie şi începutul lunii august au făcut mai multe acţiuni de control, la nivel naţional, pentru verificarea modului de etichetare, prezentare şi publicitate a băuturilor răcoritoare, a sucurilor şi nectarurilor de fructe.

Au fost controlaţi 641 operatori economici (distribuitori, magazine, staţii de benzină şi producători), la 516 dintre aceştia fiind constatate deficienţe.

Totodată, comisarii ANPC au verificat o cantitate de circa 245.000 litri de băuturi răcoritoare, sucuri şi nectaruri de fructe, peste 84.000 litri dintre acestea nerespectând prevederile legale în vigoare, privind protecţia consumatorilor.

În urma deficienţelor constatate, comisarii ANPC au dat 416 amenzi, în valoare de două milioane de lei. De asemenea, ei au oprit definitiv de la comercializare 6.500 litri de băuturi răcoritoare, nectaruri şi sucuri din fructe, în valoare de peste 42.000 lei, care erau improprii consumului uman.

Recomand consumatorilor să acorde atenţie deosebită la ambalajul produsului, să nu cumpere sucurile sau băuturile răcoritoare al căror ambalaj este deteriorat sau deformat, să consume produsele într-un timp relativ scurt de la deschidere, conform indicaţiilor de pe etichetă, şi să refuze achiziţionarea produselor a căror dată a durabilităţii minimale este depăşită” – a declarat preşedintele interimar al ANPC, Sebastian Hotca.

Printre neregulile găsite de comisarii ANPC au fost: comercializarea diverselor sortimente de băuturi cu ambalaje deteriorate; comercializarea unor produse cu data durabilitatii minimale depăşită; comercializarea unor produse care prezentau neconcordanţe între denumirea acestuia şi lista ingredientelor; comercializarea unor sucuri vrac fără a informa consumatorii despre aditivii, respectiv declaraţia nutriţională a acestora; comercializarea unor băuturi răcoritoare fără avertizări în ceea ce priveşte ingredientele care „pot afecta negativ activitatea copiilor şi atenţia acestora”.

De asemenea, echipele de control au mai descoperit: comercializarea unor produse fără a avea elementele de identificare-caracterizare sau alte informaţii traduse în limba română, pe etichetă; nerespectarea condiţiilor privind depozitarea şi comercializarea băuturilor răcoritoare, a sucurilor şi nectarurilor de fructe (la temperatura mediului ambient, sub directa acţiune a razelor solare, şi nu la ”loc răcoros”, aşa cum indică producătorii, direct pe paviment etc.); folosirea unor echipamente frigorifice neigienizate, cu cu acumulari masive de praf, impurităţi şi mucegai, cu depuneri şi resturi de produse şi ambalaje; folosirea unor agregate frigorifice uzate, cu grătare ruginite.

Alte probleme găsite în urma controalelor au fost: practici comerciale incorecte (utilizarea pe etichete a unor imagini de fructe, în realitate, printre ingrediente aflându-se diverse arome sau concentrate din respectivele fructe); lipsa afişării sau afişarea într-o formă ilizibilă, echivocă a preţurilor; lipsa afişării preţului pe unitatea de măsură; nerespectarea regimului promoţiilor; nerespectarea modului de indicare la raft a garanţiei reţinute în sistemul SGR pentru ambalajele reciclabile; lipsa autorizaţiei de funcţionare.

Alte articole

30 nov. 2024 9.44 am

Fostul președinte Traian Băsescu a făcut vineri o serie de declarații critice la adresa lui Călin Georgescu, candidatul controversat din alegerile prezidențiale, susținând că acesta este „un…

26 aug. 2024 7.27 pm

Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța a continuat Campania privind verificarea respectării prevederilor legale de securitate şi sănătate în muncă, precum şi verificarea modului de respectare…

12 feb. 2024 3.43 pm

În cursul zilei de astăzi, pompierii tulceni au fost solicitați să intervină pentru salvarea unui cățel căzut într-o groapă adâncă de aproximativ 30 m, în localitatea Mineri, județul Tulcea.…

30 oct. 2024 4.29 pm

Generalul (r) Virgil Bălăceanu, fost reprezentant al României la comandamentul NATO din Bruxelles, a criticat amânările din procesul de adoptare a unui proiect de lege pentru interceptarea și doborârea…

06 nov. 2021 2.44 pm

  Întrebat cine a propus introducerea ratei de vaccinare a angajaților drept criteriu de redeschidere cu prezență fizică a școlilor, secretarul de stat din Ministerul de Interne, Raed Arafat,…

25 iun. 2024 8.46 pm

Navele de căutare-salvare achiziționate pentru ISU Dobrogea stau în port, nefolosite. Şi asta din cauză că Inspectoratul pentru Situații de Urgență nu a găsit oameni pe care să îi angajeze.…