Doliu la ISU Dobrogea. Fostul comandant al Detașamentului Constanța Port, Căpitan (r) Bugnar Marius Sorin, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut în această dimineață pe pagina de Facebook a inspectoratului.
Cu durere în suflet vă anunțăm că domnul Căpitan (r) Bugnar Marius Sorin a fost ales să facă parte din pompierii aflați la Ceruri.
Cariera militara și-a început-o în 1993, când a urmat cursurile Facultății de Pompieri din cadrul Academiei de Politie „Alexandru Ioan Cuza” București.
În luna Iulie a anului 1998 a fost repartizat în cadrul Brigazii de Pompieri Dobrogea și numit în funcția de adjunct comandant în cadrul Batalionului 2, Secția a 3-a Pompieri (Constanța Port), urmând ca în 2001 să dețină funcția de comandant al aceleiași sectii, funcție care a deținut-o până în 2014 când a trecut în rezervă.
Cei care l-au cunoscut și vor să îi mai fie aproape în ultimele momente printre noi, pot veni la Capela Cimitirului Municipal Constanța, iar pe ultimul drum va fi condus, Miercuri 28.08.2024 începând cu ora 12.30.
Dumnezeu să il ierte și să il odihnească în pace!”, au transmis pompierii constănțeni.