Un copil de 11 ani a fost dat dispărut în Constanța, în zona plajei Zoom Beach. Echipele de intervenție, inclusiv un echipaj de stingere cu apă și spumă de la Detașamentul Fripis și poliția, au fost mobilizate la fața locului pentru a-l căuta deoarece acesta era dat dispărut.
Salvatorii au găsit o persoană inconștientă în mare, confirmând ulterior că este copilul dispărut. Imediat a fost inițiat protocolul de resuscitare.
La fața locului au sosit echipaje medicale de urgență, inclusiv SAJ B2, SMURD C, și un elicopter SMURD, pentru a asigura toate măsurile necesare în încercarea de a-i salva viața.
UPDATE 13:05 Din păcate, cadrele medicale nu au reuşit să-l salveze. Copilul a fost declarat decedat.
UPDATE. Ce a transmis IPJ Constanţa
La data de 25 august a.c., în jurul orei 11:30, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa – Secţia 1 Poliţie au fost sesizaţi cu privire la faptul că un minor de 11 ani nu este găsit de părinţi, pe plajă. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Ulterior, minorul a fost găsit, inconştient, în apa mării. Asupra acestuia au fost efectuate manevre de resuscitare, fără rezultat, minorul fiind declarat decedat”, a transmis IPJ Constanţa.