Ultimele stiri

Pompierii tulceni au salvat o căpriță care a căzut într-o fântână adâncă de 20 de metri

Sursă foto: ISU Tulcea

În cursul acestei zile, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, un bărbat din orașul Babadag, județul Tulcea, cerea ajutorul pompierilor tulceni pentru a salva un animal căzut într-o fântână adâncă de aproximativ 20 de metri.

La locul solicitării a ajuns într-un timp operativ un echipaj din cadrul Stației de Pompieri Babadag, iar după recunoașterea efectuată au constatat că este vorba de o căpriță care, după ce s-a urcat pe capacul unei fântâni din curtea fermei, s-a prăbușit aproximativ 15 metri.
Pentru că accesul în puț era unul dificil, iar pe fundul acestuia exista riscul de a fi gaze nocive, a fost solicitată și echipa de alpiniști din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea.

La aproximativ 20 de minute de la crearea dispozitivului de salvare din medii ostile, animalul a fost extras în siguranță la suprafață. Din fericire, căprița nu a suferit leziuni, drept dovadă imediat ce a fost eliberată de salvatori aceasta a mers direct să mănânce.

Imediat după, a fost extras și salvatorul, domnul plt. adj. Daniel SCRIBAN, același salvator care, în luna iulie a extras în viață, dintr-o fântână adâncă de 30 de metri, un bărbat din localitatea Cataloi, jud. Tulcea.

Lasati un comentariu

Alte articole

11 iul. 2023 11.40 am

Arhiepiscopia Tomisului a făcut declarații despre scandalul momentului privind ororile din azilele din București și Ilfov, acolo unde vârstnicii erau lăsați să moară. Acesta a declarat că Marius…

07 mart. 2024 7.14 pm

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații Dobrogea au fost solicitați să intervină joi, 7 martie, în localitatea Ovidiu. Potrivit primelor informații, un pieton a fost lovit…

06 ian. 2024 10.25 am

În cursul acestei nopți, în jurul orei 01:45, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost solicitat ajutorul pompierilor militari pentru gestionarea unei situații de urgență, produsă de…

05 iul. 2024 2.38 pm

Traficul rutier din municipiul Constanța este monitorizat în permanență, iar pe măsură ce se constată că în anumite zone se formează blocaje, se intervine prompt pentru implementarea unor măsuri…

24 nov. 2023 12.22 pm

Direcția Generală Poliția Locală Constanța acționează permanent pentru prevenirea și combaterea încălcării tuturor normelor de conviețuire socială, dar și pentru menținerea ordinii și…

12 iul. 2024 3.36 pm

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină vineri, 12 iulie, în localitatea Poarta Albă. Potrivit primelor informații, este…