Meteorologii au actualizat avertizările de vreme severă pentru duminică, fiind emis Cod galben de furtuni în 9 județe.Cod galben de caniculă. Valul de căldură va persista în toată ţara, zece judeţe şi Capitala fiind sub Cod portocaliu, în timp ce pentru judeţul Timiş a fost emis Cod roşu.
ANM a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă între orele 12.00 şi 21.00, în judeţele Maramureş, Suceava, Neamţ şi parţial în Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Bacău, Cluj şi Alba.
În intervalul menţionat, în Maramureş, nord-vestul Moldovei, precum şi local în Munţii Apuseni şi în Carpaţii Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50…70 km/h), descărcări electrice şi izolat vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor fi de 15…25 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp”, a transmis ANM.
Astfel de fenomene vor fi, pe arii restrânse, şi în restul teritoriului.
Constanța, sub cod galben de caniculă
Tot pentru duminică, meteorologii au actualizat avertizarea Cod galben privind val de căldură, caniculă, disconfort termic ridicat, fiind afectată cea mai mare parte a ţării. Excepţie fac judeţele Tulcea, Suceava, Neamţ, Harghita şi zona de litoral a judeţului Constanţa.
Valul de căldură, disconfortul termic ridicat şi canicula vor persista în cea mai mare parte a ţării, astfel încât temperaturile maxime vor fi în general de 33…36 de grade”, au arătat aceştia.
În sudul Banatului şi al Crişanei, sud-vestul Transilvaniei, vestul şi sudul Olteniei, sud-vestul şi centrul Munteniei, duminică este în vigoare un Cod portocaliu – val de căldură, caniculă, disconfort termic accentuat, fiind vizate judeţele Arad, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi municipiul Bucureşti.
Valul de căldură persistă, pentru a şasea zi consecutiv, în sudul Banatului şi al Crişanei, sud-vestul Transilvaniei, vestul şi sudul Olteniei, sud-vestul şi centrul Munteniei. Va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi în general de 37…38 de grade. Minimele, de 19…25 de grade, local vor caracteriza o noapte tropicală”, potrivit ANM.
Pentru judeţul Timiş a fost menţinută avertizarea Cod roşu – val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat
În judeţul Timiş valul de căldură persistă pentru a şasea zi consecutiv. Temperaturile maxime vor fi în jurul a 38…39 de grade. Va fi caniculă şi disconfort termic deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi”, au transmis meteorologii.
Valul de căldură va persista și luni
Şi luni, cea mai mare parte a ţării va fi sub Cod galben pentru val de căldură, caniculă, disconfort termic ridicat.
Potrivit ANM, valul de căldură se va menţine, astfel încât va fi disconfort termic ridicat şi caniculă în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 36 de grade.
Şi în zilele următoare, valul de căldură va persista în cea mai mare parte a ţării.
Luni, Codul portocaliu – val de căldură, caniculă, disconfort termic accentuat va fi extins în sudul Banatului, nordul şi centrul Crişanei, vestul şi sud-vestul Transilvaniei, vestul şi sudul Olteniei, sudul şi centrul Munteniei. Mai exact, sunt vizate judeţele Satu Mare, Sălaj, Bihor, Cluj, Alba, Sibiu, Hunedoara, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ilfov şi municipiul Bucureşti.
Valul de căldură va persista pentru a şaptea zi consecutiv în sudul Banatului, nordul şi centrul Crişanei, vestul şi sud-vestul Transilvaniei, vestul şi sudul Olteniei, sudul şi centrul Munteniei. Va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În general, temperaturile maxime vor fi de 36…38 de grade şi minimele de 19…25 de grade (local vor caracteriza o noapte tropicală)”, a arătat ANM.
Şi Codul roşu privind val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat se va extinde, luni, cuprinzând judeţele Timiş şi Arad.
În judeţele Timiş şi Arad valul de căldură va persista pentru a şaptea zi consecutiv. Temperaturile maxime vor fi în general de 38…39 de grade. Va fi caniculă şi disconfort termic deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Minimele, de 19…25 de grade, local vor caracteriza o noapte tropicală”, potrivit meteorologilor.