Ultimele stiri

Celebrul actor Alain Delon a murit la vârsta de 88 de ani: „S-a stins din viață în liniște în casa, înconjurat de cei trei copii și de familie”

Sursă foto: news.ro

Actorul Alain Delon, simbol al cinematografiei franceze, a murit, duminică, la 88 de ani. Legendă a cinematografiei, el a lăsat în urmă o carieră excepţională, dar şi o viaţă extrem de romantică, scrie leparisien.fr.

Decesul a fost anunţat de cei trei copii ai săi.

Alain Fabien, Anouchka, Anthony şi (câinele său) Loubo sunt profund întristaţi să anunţe decesul tatălui lor. Acesta s-a stins din viaţă în linişte în casa sa din Douchy, înconjurat de cei trei copii ai săi şi de familia sa. (…) Familia sa vă roagă să îi respectaţi viaţa privată în această perioadă de doliu extrem de dureroasă”, se arată în comunicat.

Născut la 8 noiembrie 1935, Delon a revoluţionat cinematografia cu frumuseţea sa de înger diabolic în filmele lui Clément, Melville şi Visconti.

Un simbol al industriei cinematografice, Alain Delon a jucat în peste 80 de filme, sub îndrumarea unora ca Michelangelo Antonioni, Luchino Visconti, Jean-Pierre Melville şi Jean-Luc Godard, şi alături de actori precum Romy Schneider, Jean Gabin, Yves Montand şi Lino Ventura.

Suferea de cancer

Legendarul star de cinema, care a suferit un accident vascular cerebral în 2019, suferea și de limfom (cancer al sistemului limfatic) și fusese plasat sub protecție judiciară din ianuarie, cu numirea unui reprezentant desemnat de tribunal „pentru îngrijirea sa medicală”.

Apoi, această măsură a fost transformată în aprilie în „tutelă consolidată”, ceea ce însemna că el nu mai putea decide singur asupra gestionării bunurilor și finanțelor sale.

De mai multe luni, familia lui Alain Delon se afla în conflict în ceea ce priveşte starea de sănătate şi ultimele dorinţe ale acestuia. Anthony, fiul cel mare al actorului, a acuzat-o pe sora sa, Anouchka, că i-a ascuns starea de sănătate precară a tatălui lor.

De asemenea, ea a fost acuzată de Anthony şi Alain Fabien – al doilea frate al acesteia – că a vrut să-l ducă pe Alain Delon înapoi în Elveţia, deşi acesta spusese că vrea să moară în Douchy, Franţa.

Alte articole

28 dec. 2023 12.52 pm

Un vrachier care naviga sub pavilion panamez şi se îndrepta spre unul dintre porturile de la Dunăre pentru a încărca cereale a lovit o mină în Marea Neagră, a anunţat armata ucraineană joi,…

13 oct. 2023 1.14 pm

MAE anunţă vineri că a fost confirmnat decesul a două persoane cu dublă cetăţenie, israeliano-română, cu domiciliul în Israel. Ministerul Afacerilor Externe informează cu regret că, până…

07 nov. 2023 10.37 am

Un număr de 103 cetăţeni români din Fâşia Gaza şi membrii de familie ai acestora au primit, în cursul nopţii trecute, permisiunea de a tranzita punctul de trecere a frontierei de la Rafah şi…

20 iul. 2024 11.56 am

Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a avut o conversaţie telefonică cu Donald Trump. Cei doi au convenit să aibă o întâlnire pentru a discuta paşii în vederea restabilirii unei păci juste…

25 apr. 2023 1.07 am

Populația Indiei ar trebui să o ajungă pe cea a Chinei până la sfârșitul lunii aprilie și apoi să o depășească ca cea mai populată țară din lume, a anunțat luni Organizația Națiunilor…

14 apr. 2024 9.37 am

Iranul a lansat zeci de drone către Israel, a anunţat sâmbătă seara armata israeliană, un atac fără precedent dublat şi de lansări de rachete balistice. Armata Israeliana a transmis că au fost…