Ultimele stiri

Elena Lasconi: „În vreme ce mii de români merg la Balcic să vadă cine a fost Regina Maria, Palatul ei de la Mamaia stă să cadă”

Sursă foto: Facebook/Elena Lasconi

Elena Lasconi, președintele USR, a vizitat Palatul Reginei Maria din stațiunea Mamaia. Potrivit acesteia, „este absolut revoltător cum unii dintre noi, ajunși în funcții publice, aleg cu bună știință să-și bată joc de trecut, de istorie, de cei care au construit România”.

Palatul Reginei Maria din Mamaia zace în ruină. A fost recuperat, cu greu, de stat, după ce tot statul l-a dat pe nimic. Ca absurdul să meargă mai departe, Palatul este recuperat, terenul este încă al unor privați. Colegii mei de la USR Constanța au depus proiect de Hotărâre în Consiliul Local pentru ca Primăria să poată cumpăra terenul.

În vreme ce mii de români merg la Balcic să vadă, să simtă, să înțeleagă cine a fost Regina Maria, Palatul ei de la Mamaia stă să cadă. E ferecat cu lacăt, în loc să fie o atracție pentru cei care ajung pe litoral. Ministerul Culturii tot spune că se ocupă de reabilitare, dar nu face nimic.

Copiii noștri trebuie să cunoască istoria și moștenirea Reginei Maria, le datorăm lecția despre trecut. Regina Maria, o femeie puternică, o regină cu suflet atât de nobil, care a scris istorie și a contribuit decisiv la reîntregirea României și la imaginea ei în lume, este dezonorată de o gașcă de politicieni compromiși care îi pătează până și amintirea”, a scis Elena Lasconi pe Facebook.

Potrivit liderului USR, Palatul Reginei Maria putea fi salvat, dacă în 2003 nu era vândut ilegal la prețul unui apartament, dacă nu era exploatat ca un club oarecare și lăsat apoi să ajungă într-o stare deplorabilă.

Ca președinte al României, nu voi permite nimănui să își bată joc de moștenirea noastră istorică și de bijuteriile arhitecturale. Este de necrezut că tocmai statul, prin politicieni corupți și lacomi, este vinovat de această situație.

„Oamenii noștri politici încă nu sunt pregătiți să se sacrifice pentru cauza comună. Sunt zile când mârșăvia omenească în general, și a guvernelor și administrațiilor în particular, mă izbește cu o putere copleșitoare și îmi dă impresia că toate eforturile noastre sunt în van”. Sunt cuvintele Reginei Maria, care, din nefericire, rămân actuale.

Dar nu vreau să ne lăsăm învinși, suntem mai mulți noi, cei cinstiți, decât ei, cei care fură și distrug țara asta, luând ceea ce nu li se cuvine”, a mai adăugat Elena Lasconi.

Lasati un comentariu

Alte articole

03 mai 2024 1.15 pm

Continuă seria concertelor organizate de OMD Mamaia-Constanța! Bibi, Marius Mihalache & Band, Alexandra Ungureanu și Lidia Buble vor urca, în această seară, pe scena din Piațeta Cazino. Vineri,…

15 dec. 2023 4.42 pm

Președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă îi transmite sărbători fericite președintelui CJ Mihai Lupu, alături de familia PSD și transmite un set de declarații ca reacție la acuzațiile aduse…

05 sept. 2024 3.59 pm

Miercuri, 4 septembrie, în jurul orei 21.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au fost sesizați de un brăbat cu privire la faptul…

03 feb. 2024 4.32 pm

Reprezentanţii Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR) au anunţat că aproape 50 de subsectoare de plajă de pe litoral vor fi scoase la licitaţie, au anunţat, dintre care 38 sunt în…

24 mart. 2022 10.41 pm

  Jurnalistul de investigații de la Info Sud-Est, Cristian Andrei Leonte, a spus, la Constanța TV, în emisiunea „Între alb și negru”, cu Emil Tatu, că Spitalul de Boli Infecțioase Constanța…

12 iul. 2023 4.27 am

Europarlamentarul USR Vlad Botoș a trimis ieri o scrisoare oficială lui Didier Reynders, comisar european cu atribuții în ceea ce privește justiția, și Verei Jurova, vicepreședinta Comisiei Europene…