Ultimele stiri

Străzile Constanţei, inundate după ploaie. Codul portocaliu de vreme rea, valabil până la ora 20

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al Județului Constanța intervin în aceste momente pe strada Dorului din municipiul Constanța după ce beciul unei locuințe a fost inundat.

La fața locului intervine Detașamentul Palas cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.

Reamintim că judeţul Constanţa se află sub cod portocaliu de ploi şi furtuni până la ora 20:00: Constanța, Tulcea și alte județe, sub cod portocaliu de vijelii, ploi torențiale și grindină. Alte zone, sub cod galben – HARTĂ

UPDATE. Pompierii au fost chemaţi să intervină şi în Mamaia Nord.Apelul la 112 indica faptul că spațiile comerciale aflate la parterul hotelului Caraibe din strada Prelungirea D18, din Mamaia Nord sunt inundate.

Ajunşi la faţa locului, pompierii au constatat că spatiile comerciale nu sunt afectate, ci întreaga promenadă. Primaria acționează în zonă cu două vidanje, transmite ISU Constanța

Un alt apel la 112 indica faptul că un garaj de pe bd. Al. Lapusneanu, bl.175A, sc.A, este inundat. La faţa locului s-a intervenit cu o autospecială de stins incendii, tip ASAS.

Totodată, pompierii au intervenit şi pentru a elibera carosabilul de pe str. I. Lahovari, nr. 106, unde un copac a căzut după ce a fost doborât de furtună.

Lasati un comentariu

Alte articole

28 mai 2023 12.57 pm

Un șofer în vârstă de 22 de ani a fost prins de către polițiștii rutieri duminică, 28 mai, conducând cu 200 km/h pe șoseaua Tulcea-Constanța, potrivit unui comunicat de presă remis de IPJ…

19 iul. 2024 12.40 pm

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a organizat, recent, workshop-ul „Internationalisation in multidisciplinary research in Social Sciences and Humanities – ways to boost cooperation”,…

06 dec. 2023 2.33 pm

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari au fost sesizați miercuri, 6 decembrie, cu privire la plecarea voluntară a minorei FRÂNCU IONELA DANIELA, de 12 ani, din orașul Năvodari, județul…

25 aug. 2024 12.47 pm

Un accident rutier grav a avut loc astăzi pe Autostrada A2 București-Constanța, la kilometrul 165, în apropierea localității Cernavodă. Conform informațiilor preliminare, un motociclist a pierdut…

12 mai 2021 3.09 pm

  Primăria Constanța lansează un chestionar pentru măsurarea gradului de satisfacție a cetățenilor cu privire la calitatea serviciilor oferite. Acesta reprezintă o bază de informații utilă…

15 mai 2024 2.34 pm

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la Constanța, că atât el cât și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, au avut o discuție cu reprezentanții DP World în ceea ce privește șantierul…