Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Delta” al județului Tulcea au desfășurat în acest weekend 26 de misiuni.
- Incendii
Salvatorii militari au intervenit pentru localizarea și lichidarea a 4 incendii de vegetație uscată, produse pe raza județului Tulcea și un incendiu izbucnit la o casă de locuit. Patru dintre incendii au avut ca și cauză probabilă, fumatul în locuri nepermise.
Cea mai relevantă dintre misiunile pompierilor este cea de lichidare a incendiului produs la o locuință, sâmbătă, în jurul orei 17:00, în localitatea I.C. La intervenție au participat pompierii din cadrul Secției Măcin, cu două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD și SVSU local.
Echipajul din cadrul SVSU, care a ajuns primul la locul solicitat, a reușit să limiteze extinderea flăcărilor la alte gospodării din apropiere, în una dintre aceste locații existând și un raft cu butelii GPL. Din fericire, nu au existat victime, fiind înregistrate doar pagube materiale. Și în acest caz, fumatul în locuri nepermise este cauza probabilă ce a dus la izbucnirea incendiului.
De asemenea, în urma incendiilor produse în acest weekend, a ars vegetație uscată pe o suprafață de aproximativ 9 ha dar și 500 mp de viță de vie.
- Asistență persoane
În trei cazuri, pompierii militari au fost solicitați pentru a acorda asistență medicală de urgență în diferite situații.
- Intervenții SMURD
Paramedicii au intervenit la 18 cazuri pentru acordarea de îngrijiri medicale și transport specializat la unitățile medicale din județ.