Ultimele stiri

JOCURILE OLIMPICE. Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, calificare cu emoţii în finala probei de dublu vâsle feminin

Sportivele Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, campioane olimpice en-titre, s-au calificat în finala probei de dublu vâsle feminin, din cadrul concursului de canotaj de la Jocurile Olimpice.

Ancuţa (25 de ani) şi Simona (25 de ani), campioane olimpice en-titre, au încheiat proba în şase minute, 51 de secunde şi 41 de sutimi, potrivit news.ro.

Cu 350 de metri înainte de final, româncele ocupau locul 4, însă s-au impus după un finiş extraordinar.

Ele au fost urmate de reprezentantele Marii Britanii şi Norvegiei.

A fost o cursă grea şi pentru noi şi una nu dintre cele mai reuşite. Am făcut mici greşeli care s-au văzut. Nu am putut să ne facem un ritm atât de bun care să ne dea încredere, să fim mai în faţă. Important este că am încheiat bine şi finala va fi o altă luptă”, a declarat Simona Radiş. conform paginii de Facebook a clubului Steaua.

Nu a fost niciun moment în care să mă gândesc că vom pierde. Cursele se termină, toate, în acelaşi punct, la 2000 de metri, nu mai repede, nu mai târziu. Am dat totul, de aceea am şi reuşit să recuperăm, de aceea am şi trecut primele linia de sosire”, a adăugat Simona.

Finala de la dublu vâsle feminin va avea loc joi.

Alte articole

28 iul. 2024 6.36 pm

Sabrina Maneca Voinea de la CSM Constanța are cele mai mari note la bârnă şi sol după prima subdiviziune a calificărilor feminine la gimnastică artistică, duminică, la Jocurile Olimpice Note…

03 mart. 2023 3.54 pm

Autoritățile judiciare franceze au deschis o anchetă pentru viol în cazul fotbalistului marocan Achraf Hakimi, a confirmat marți pentru CNN o sursă apropiată anchetei. Parchetul din Nanterre, situtat…

20 iun. 2024 9.09 am

Jurnalistul şi comentatorul sportiv Arlind Sadiku, în vârstă de 34 de ani, a fost exclus de UEFA de pe lista ziariştilor acreditaţi pentru Campionatul European, după ce a imitat zâmbind vulturul…

16 aug. 2024 6.25 pm

Ana Maria Bărbosu a declarat, vineri, după ce a primit medalia de bronz pentru exerciţiul la sol de la Jocurile Olimpice, că este foarte bucuroasă, dar totodată se gândeşte şi la Jordan Chiles…

20 nov. 2024 7.59 pm

Avocatul federaţiei de fotbal din Kosovo (FFK), Taulant Hodaj, a anunţat, miercuri, după ce UEFA a decis că România a câştigat la masa verde meciul cu naţionala kosovară, că forul pe care îl…

02 aug. 2024 6.15 pm

Campionul olimpic David Popovici a revenit, vineri, de la Paris, unde a câștigat o medalie de aur și una de bronz la Jocurile Olimpice. Avionul cu care a venit campionul a avut o întârziere de aproximativ…