Ultimele stiri

Ciucă exclude majorarea cotei TVA. Despre cota unică: „PNL o consideră o linie roșie”

Sursă foto: Facebook/Nicolae Ionel Ciucă

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri că nu se ia în calcul majorarea cotei TVA, subliniind că PNL susţine cota unică, pe care o consideră o „linie roşie”.

S-a discutat în coaliţie şi nu se ia în calcul majorarea cotei TVA. În acest moment sunt cele două abordări, în care se discută despre impozitul progresiv, ca măsură fiscală pentru planul fiscal bugetar viitor, şi susţinerea cotei unice, pe care PNL o consideră o linie roşie. Pentru că s-a demonstrat foarte clar în evoluţia economică a ţării că această cotă unică a fost cea care ne-a permis să atragem investitori, ne-a permis să consolidăm capitalul companiilor româneşti şi să consolidăm mediul de afaceri”, a declarat Nocolae Ciucă miercuri, la Palatul Parlamentului, potrivit digi24.ro.

El a adăugat că singurele măsuri care pot fi luate în acest moment, în vederea reducerii deficitului bugetar, sunt cele care vizează cheltuielile bugetare.

În acest an nu este luată în calcul o astfel de măsură (majorarea taxelor şi impozitelor – n.r.). Din discuţiile avute cu ministrul Finanţelor, măsurile care pot fi luate în acest moment sunt cele care vizează cheltuielile bugetare şi pot să asigure o reducere a cheltuielilor de până la 5 miliarde”, a mai arătat Nicolae Ciucă.

Chestionat despre cum se va face această reducere a cheltuielilor bugetare, preşedintele PNL a spus că nu poate răspunde la această întrebare, „pentru că în momentul de faţă toate aceste măsuri trebuie să fie propuse de fiecare minister în parte”.

Alte articole

09 dec. 2020 7.22 pm

Foto: Facebook/Tănase Stamule Președintele PNL, Ludovic Orban și propunerea partidului pentru postul de premier, Florin Cîțu, au făcut declarații după această decizie a liberalilor. „Cu o singură…

02 iul. 2024 5.27 pm

Premierul Marcel Ciolacu va prezenta joi, în coaliţia de guvernare, variantele propuse de partidele politice în urma dialogului privind stabilirea calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale…

13 nov. 2023 6.12 pm

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat din nou Curtea Constituțională a României cu privire la legea referitoare la administrarea porturilor şi a căilor navigabile. Actul normativ vizează aprobarea…

24 feb. 2024 1.35 pm

Marcel Ciolacu, liderul PSD, a făcut mai multe declarații în cadrul conferinței județene a PSD Harghita, exprimându-și opoziția față de ideea autonomiei Ţinutului Secuiesc și subliniind că…

29 aug. 2024 11.26 am

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că nu are o prietenie reală cu Marcel Ciolacu, liderul PSD şi şeful Guvernului, şi că acesta a luat Guvernul pe persoană fizică deoarece nu şi-a invitat…

07 feb. 2022 5.14 pm

  George Simion, copreședintele partidului extremist AUR, l-a făcut „hoț” în repetate rânduri pe ministrul Economiei, Virgil Popescu. Simion a venit peste Popescu în momentul în care acesta…