Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a avertizat joi că Rusia va considera orice planuri de a stabili o prezență permanentă în Marea Neagră a navelor de război ale NATO drept o amenințare, relatează Reuters. El spune că Moscova va urmări cu atenție Bulgaria și România și va lua măsurile necesare pentru a-și asigura securitatea.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a făcut această remarcă atunci când a fost întrebat de reporteri, într-o conferinţă telefonică, despre noua strategie de securitate maritimă a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
Desigur, prezenţa concentrată a navelor NATO – acordăm atenţie Bulgariei şi României, statele de coastă care sunt membre ale alianţei (NATO) – desigur că aceasta reprezintă o ameninţare suplimentară pentru Federaţia Rusă, mai ales în situaţia actuală”, având în vedere implicarea mai directă a statelor NATO în conflictul din jurul Ucrainei, a declarat Peskov reporterilor, citat de Reuters și news.ro. „Cu siguranţă, Rusia va lua toate măsurile necesare pentru a-şi asigura propria securitate”, a adăugat el.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski a vorbit de curând despre necesitatea că marina rusă să nu domine Marea Neagră şi a elaborat o strategie în acest sens. Principalele sarcini ale acestei strategii sunt consolidarea forţelor navale ale Ucrainei şi asigurarea prezenţei permanente a forţelor NATO în Marea Neagră.

Prezenţa statelor din afara Mării Negre în apele Mării Negre este reglementată destul de strict de Convenţia de la Montreux. Turcia este administratorul în acest caz şi îşi îndeplineşte funcţiile destul de clar”, a subliniat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, potrivit TASS.