Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” (INSHR-EW) a transmis un comunicat prin care condamnă decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 12 iulie 2024 de a include pentru aprobarea canonizării a unor clerici care au exprimat opinii antisemite sau au promovat curentul toxic legionar, în anii ’30 şi ’40.
Canonizarea (…) înseamnă că persoana respectivă e dată ca model, ca normă. Canonul era o măsură. Aşadar, sfinţii canonizaţi sunt daţi ca dreptar, măsură sau model de urmat. De aceea, ei sunt şi învăţătorii noştri prin cuvântul dreptei credinţe, prin vieţuire sau faptă şi prin modul lor de a ti. (…)”, spunea, în 11 iulie 2024, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în şedinţa Sfântului Sinod al BOR.
Aşa cum foarte bine a menţionat Patriarhul Daniel, sfinţii canonizaţi sunt dreptar, ne întrebăm, deci, dacă ridicarea între sfinţi a unor persoane care, pe parcursul vieţii, au împărtăşit, prin vorbă sau faptă, valorile fascismului este consonantă cu etica creştină?”, se arată în mesajul INSHR-EW.
Institutul „Elie Wiesel” prezintă câteva aspecte din trei biografii ale clericilor aprobaţi pentru canonizare.
Ilarion Felea (1903-1961) a desfăşurat activităţi politice militante în timpul Statului Naţional Legionar ca membru al Mişcării Legionare şi şef al cuibului legionar „Sf. Ioan” din cadrul Academiei Teologice Ortodoxe din Arad. Intre 1944 şi 1945 a fost internat în Lagărul de la Caracal prevăzut pentru foştii legionari. în plan publicistic, prin contribuţiile la revista eparhială Biserica şi şcoala, Felea a făcut apologia Mişcării legionare şi a programului statului etnocratic a lui Nichifor Crainic pe care îl caracteriza drept „cea mai preţioasă contribuţie ce a dat-o spiritul românesc la opera de renaştere a statului român” întrucât viza şi „distrugerea parazitismului iudaic” (Biserica şi şcoala, nr. 7, 1940).
Ilie Lăcătuşu (1909-1983) a desfăşurat activitate legionară în calitate de şef de cuib şi ulterior de sector legionar. A luat parte la rebeliunea legionară din ianuarie 1941 în calitate de lider al unui grup insurecţional. Tot el a alcătuit liste cu adversari ai Mişcării Legionari ce urmau să fie împuşcaţi după ce această grupare fascistă ar fi preluat în totalitate puterea. între 1942 şi 1943 a fost misionar al Bisericii Ortodoxe Române în Transnistria, o regiune aflată sub controlul statului român unde au fost exterminaţi zeci de mii de evrei în timpul Holocaustului.
Dumitru Stăniloae (1903-1993) a scris în publicaţiile de extremă dreaptă Calendarul şi Porunca vremii articole unde a făcut apologia Germaniei naziste şi a legăturii dintre ortodoxie şi etnocraţie. De asemenea, a avut contribuţii importante în paginile revistei Gândirea unde s-a implicat în dezbaterile extremei drepte susţinând legătura dintre ortodoxie şi naţionalism. Pe lângă acestea, a făcut apologia legionarismului inclusiv în paginile Telegrafului român, revista oficială a Arhiepiscopiei Sibiului. Odată cu venirea legionarilor la putere, Stăniloae susţine că „Azi (22 septembrie 1940 n.n.) neamul nostru prinde din nou în mână sabia Arhanghelului păzitor al creştinătăţii pe care i-o întinde Dumnezeu. Azi ne constituim în stat străbătut de credinţa în Dumnezeu, în cetăţuie avansată ce stă dârză şi inexpugnabilă în faţa haosului păgân. Acesta credem ca e sensul revoluţiei de azi în viaţa statului nostru, sensul transformării în stat naţional-legionar, sub patronajul Arhanghelului Mihail, războinicul lui Dumnezeu împotriva puterilor agresive ale răului. îl revendică şi alte neamuri pe Arhanghelul Mihail ca patron […] Dar niciun neam n-a împlinit şi nu împlineşte atât de desăvârşit lucrarea Arhanghelului Mihail pe planul văzut al istoriei, ca neamul nostru.” (Telegraful român, nr. 39, 1940). Tot pentru Stăniloae, instalarea Statului Naţional Legionar marchează înlăturarea acelor miniştri „care nu puteau vorbi decât citind din doctrina antireligioasă a evreului Durkheim”.
