Ultimele stiri

(FOTO) Percheziții în județul Constanța la un bărbat de 71 de ani care ar fi deținut, în mod ilegal, substanțe chimice, toxice, precum și materiale supuse unor autorizări stricte

Sursă foto: IPJ Constanța

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, au efectuat joi, 11 iulie, două percheziții domiciliare într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de nerespectarea materiilor explozive.

Perchezițiile au fost efectuate în satul Arsa din județul Constanța, la locuințele unui bărbat, de 71 de ani.

Din probatoriul administrat în dosar a rezultat că acesta ar fi deținut, în mod ilegal, obiecte, substanțe chimice, toxice, precum și materiale supuse unor autorizări stricte, ce ar fi folosite în procesul de rafinare și extracție a aurului.

Ulterior, produsele ar fi fost deversate pe câmp.

În urma efectuării perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 22 de kilograme de bijuterii, 102 litri de acid azotic, 23 de litri de acid clorhidric, aproximativ 10 kilograme de componente electronice de calculator și peste 100 de kilograme de metal brut, de culoare aurie.

Cercetările în acest caz sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

La acțiune au participat și polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic, pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al Județului Constanța, precum și specialiști ai Gărzii Naționale de Mediu.

Lasati un comentariu

Alte articole

22 ian. 2024 6.24 pm

22 de persoane au fost trimise în judecată de procurorii din Constanţa după ce au furat diverse mărfuri din vagoane aflate în triajul Portului Constanţa. Anchetatorii afirmă că astfel au fost…

25 feb. 2022 7.59 pm

  Mai multe persoane au protestat, vineri, în fața Consulatului Rusiei de la Constanța, împotriva invaziei ruse din Ucraina. La eveniment au participat, printre alții, profesori de la Facultatea…

20 oct. 2023 11.59 am

Primăria Constanţa anunţă că noi reguli de circulație vor fi instituite pe trei străzi din zona centrală a municipiului Constanța. Sistemul de trafic de pe străzile Walter Mărăcineanu, Mihai…

08 nov. 2021 1.40 pm

  Regulamentul privind accesul în zona peninsulară va putea fi completat cu amendamente, până vineri dimineață, anunță președintele filialei municipale PNL Constanța, Septimiu Bourceanu,…

19 oct. 2022 8.43 pm

Programul de modernizare a infrastructurii pietonale și rutiere acoperă tot mai multe străzi din Constanța. Pe străzile Dimitrie Anghel și strada Ștefan Octavian Iosif, se montează pavele moderne…

24 iun. 2022 5.20 pm

  Organizatorii celui mai mare festival de pe o plajă din Europa, Neversea, răsplătesc studenții de 10 ai României cu intrare gratuită în cele 4 zile de festival. Astfel, studenții care termină…