Echipa naţională a Angliei a învins miercuri seara, la Dortmund, scor 2-1, reprezentativa Ţărilor de Jos, calificându-se astfel în finala Euro 2024, unde va înfrunta Spania.
Olandezii au deschis scorul prin Simons ‘7. Pentru Anglia au marcat Kane ’18 (penalti) şi Watkins ‘90+1.
La Dortmund, englezii au avut prima ocazie, la centrarea lui Bukayo Saka, ratată de Foden şi Trippier, în minutul 4. După numai trei minute Xavi Simons a deschis scorul pentru olandezi, cu un şut de la marginea careului.
În minutul 15 Dumfries a avut o intervenţie neregulamentară, în careu, la Harry Kane şi, după consultarea VAR, arbitrul german Felix Zwayer a dictat lovitură de pedeapsă. A executat Harry Kane, care a egalat în minutul 18.
Anglia a avut un gol anulat în minutul 80, când Kyle Walker a centrat şi Bukayo Saka a înscris, dar Walker se afla în ofsaid. Cole Palmer a şutat prost dintr-o poziţie bună în minutul 86, dar golul calificării englezilor în finală a venit în minutul 90+1, din pasa aceluiaşi Cole Palmer. Ollie Watkins a preluat şi a şutat la colţul lung învingându-l pe Verbruggen.
Anglia s-a impus cu 2-1 în faţa Ţărilor de Jos şi va juca în finala Euro 2024, cu echipa Spaniei.