Ultimele stiri

Compania TAROM a încheiat un acord cu piloții pentru reluarea zborurilor în regim normal

Sursă foto: Facebook/TAROM

TAROM anunţă marţi dimineaţă că a ajuns la un acord cu reprezentanţii personalului navigant pentru derularea operaţiunilor în regim normal, după ce luni, zeci de curse au fost anulate din cauza „indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului”.

Compania TAROM a continuat dialogul cu reprezentanţii personalului navigant, în urma situaţiei de luni, 8 iulie, prin care numeroase zboruri au fost anulate, ca urmare a declaraţiilor individuale de inapt pentru zbor a personalului navigant, şi anunţă încheierea unui acord pentru normalitate şi derularea operaţiunilor de zbor în regim normal. În dimineata zilei de 9 iulie toate zborurile regulate, atât pe rute interne, cât şi externe, se desfăşoară conform programărilor de zbor. În continuarea dialogului între Consiliul de Administraţie al companiei şi reprezentanţii personalului navigant TAROM, în cadrul întâlnirii de lucru comune s-a ajuns la un acord pe aspecte de natură salarială invocate de personalul navigant. Măsurile agreate vor fi negociate în cadrul Contractului Individual de Muncă cu membrii echipei”, precizează compania.

În urma situaţiei întâmpinate luni, 8 iulie, aceea de anulare a numeroase zboruri ca urmare a declaraţiilor individuale de inapt pentru zbor a personalului navigant, compania TAROM îşi cere scuze pasagerilor săi pentru tot disconfortul creat şi depune toate eforturile pentru a reduce impactul pe care această situaţie îl are asupra planurilor lor de călătorie.

Compania a oferit alternative pentru pasagerii afectaţi de aceste anulări, iar echipa de asistenţă este în contact direct cu pasagerii pentru a oferi informaţii detaliate privind reprogramarea zborurilor, rambursările sau alte opţiuni disponibile”, susţine Tarom.

Toate cursele TAROM programate marţi au decolat de pe Aeroportul ”Henri Coandă”.

Alte articole

08 mart. 2024 5.35 pm

Trei persoane au murit în urma unui accident ce a avut loc, astăzi, de pe Centura Avrigului. Un camion a intrat în coliziune cu o mașină și a căzut de pe viaduct lângă o cale ferată în urma…

soare caldura canicula cod galben

13 aug. 2024 8.42 am

Temperaturile se vor situa peste valorile obişnuite, în toată ţara, inclusiv în prima săptămână din septembrie, anunţă marţi, meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru următoarele…

11 dec. 2023 5.40 pm

Ministerul Apărării a solicitat Parlamentului aprobarea pentru achiziţia a 200 de rachete PAC-2 GEM-T, pentru sistemul Patriot. Ministerul Apărării Naţionale precizează în solicitare că, în…

29 mart. 2023 3.24 am

  Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, efectuează, în perioada 27-31 martie, o vizită oficială în Republica India, la invitația…

21 sept. 2024 6.24 pm

Consilliul Judeţean Galaţi anunţă că peste 3600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern, de 10.000 de lei pentru fiecare familie Peste 3600 de familii afectate…

07 nov. 2023 12.06 pm

Polițele RCA s-ar putea scumpi în ianuarie, avertizează șeful Consiliului Concurenței. La finalul lunii decembrie expiră valabilitatea asigurărilor emise de Euroins și mulți șoferi vor fi nevoiți…