Ultimele stiri

Deca: Apariția în spațiul public a subiectelor de examenele naționale, încă din timpul desfășurării probelor, nu a impactat desfășurarea examenelor

Sursă foto: captură video

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, afirmă că apariţia în spaţiul public a subiectelor de la examenele naţionale, încă din timpul desfăşurării probelor, „nu a impactat desfăşurarea examenelor”.

Avem, ca în fiecare an, o serie a apariţii în spaţiul public a subiectelor, în timpul probelor, aş sublinia acest lucru, ele nu apar înainte ca elevii să fie deja în săli, securizaţi. Practic, aceste cazuri sunt identificate, pentru că avem metode prin care clarificăm rapid care este centrul din care aceste subiecte au ieşit şi în toate cazurile comisiile judeţene împreună cu Poliţia au făcut verificările necesare. Este foarte important ce cei din comisiile de la nivelul centrului de evaluare să fie foarte vigilenţi vizavi de accesul cu mijloace de comunicare, însă în acelaşi timp trebuie să fie foarte clar şi care sunt sancţiunile. Sancţiunile pentru candidaţii prinşi în această ipostază sunt eliminarea din examen şi neparticiparea la următoarele sesiuni. Pentru cei care se află în comisii şi care divulgă într-un sens sau altul se deschid dosare penale”, a declarat ministrul Educaţiei, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Aceasta subliniază că apariţia subiectelor în spaţiul public „nu a impactat desfăşurarea examenului”, pentru că absolvenţii se aflau deja în sălile de examen.

Cei care au încălcat regula care este anunţată tuturor şi care au încercat să facă publice subiectele din diferite motive, numai de ei ştiute, vor fi sancţionaţi, cu toată rigoarea legii, pentru că nu avem nicio variantă în care să tolerăm astfel de fenomene. Mi se pare că este inadmisibil ca, din curiozitate, din alte motive, lucrurile, aşa cum au fost ele stabilite, să fie decalate”, adaugă Deca.

Aceasta a făcut un apel şi la reprezentanţii presei să nu publice subiectele, chiar dacă intră în posesia lor înainte de publicarea oficială.

Lasati un comentariu

Alte articole

14 nov. 2023 12.04 pm

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, participă astăzi la conferinţa dedicată Zilei Mondiale a Diabetului Zaharat- “Maraton în Diabet”. Ministrul a declarat că 11,6 % dintre români…

07 dec. 2023 12.51 pm

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, mai multe decrete, între altele, promulgând legea care majorează salariile angajaţilor din Casele de Asigurări de Sănătate. Blocul Naţional Sindical…

01 mai 2023 8.41 pm

Robert este streamer, adică se filmează în timp ce se joacă iar lumea îl privește, încercând să învețe mai multe despre acest joc. Cunoscut drept ”Ololosh”, este unul dintre cei mai vizionați…

06 apr. 2022 9.34 am

  UPDATE: Procurorul de caz a declarat că șoferul s-a autoincendiat în interiorul mașinii după ce a lovit poarta de la Ambasada Rusiei. „Șoferul a aprins un dispozitiv”, a declarat procurorul.…

29 feb. 2024 5.45 pm

Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a anunțat joi că Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, va fi sancționat pentru acțiunile din ultima perioadă printr-o “dojană sinodală…

05 apr. 2024 9.35 am

Calea ferată Predeal – Bucureşti – Constanţa va fi modernizată. Valoarea totală a investiţiei depăşeşte 2 miliarde lei, iar durata de execuţie este de 36 de luni. Executivul adoptat, joi,…