Ultimele stiri

Staţiuni din Turcia şi Grecia, devastate de incendii. Turiști români, evacuați din hoteluri din Izmir – MAE a emis o atenționare de călătorie

Ministerul Afacerilor Externe anunță că monitorizează situația incendiilor de vegetație din Grecia și Turcia și informează că nu au fost sesizări de la români în cazul incendiilor stinse din Grecia. În schimb, mai mulți cetățeni români aflați în vacanță în zona Izmir din Turcia au fost evacuați preventiv din locațiile de cazare în contextul incendiilor din zonă.

Ei au primit hrană, apă și cazare din partea autorităților turce, iar reprezentantul Consulatului de la Izmir s-a deplasat în zonă pentru a se asigura că turiștii români sunt în afara oricărui pericol.

De asemenea, un reprezentant al Consulatului General al României la Izmir s-a deplasat la Selçuk şi Kuşadasi pentru o mai bună coordonare cu autorităţile turce, în vederea informării cetăţenilor români aflaţi în regiune şi acordării de asistenţă consulară.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare ale României în Republica Elenă şi Republica Turcia, are în atenţie situaţiile generate de producerea unor incendii de vegetaţie în cele două state şi monitorizează evoluţiile acestora. MAE precizează că la nivelul Ambasadei României la Atena şi al Consulatului General al României la Salonic nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară din partea unor cetăţeni români aflaţi pe teritoriul acestui stat, în contextul incendiilor de vegetaţie din ultimele zile. Potrivit datelor obţinute de la autorităţile elene, incendiile produse la data de 29 iunie 2024 în Parnitha (în nordul Atenei) şi în Insula Serifos (parte a Insulelor Ciclade) au fost lichidate, iar printre persoanele afectate nu s-au aflat cetăţeni români”, transmite MAE luni dimineaţă.

În ceea ce priveşte incendiile din Republica Turcia, MAE informează că pe telefonul de urgenţă al Ambasadei României la Ankara a fost recepţionat un apel telefonic, în seara zilei de 29 iunie, din partea unui cetăţean român, care semnala producerea unui incendiu de vegetaţie în staţiunea turistică Kuşadası, aflată în circumscripţia consulară a Consulatului General al României la Izmir. Cetăţeanul român a subliniat că se afla în afara oricărui pericol şi a fost sfătuit să urmeze indicaţiile autorităţilor locale, fiindu-i pus la dispoziţie numărul de telefon de urgenţă al oficiului consular competent teritorial, pentru eventuale informaţii suplimentare.

De asemenea, Consulatul General al României la Izmir a fost notificat pe telefonul de urgenţă de mai mulţi cetăţeni români aflaţi în scop turistic în această regiune, în contextul incendiilor care au afectat, în cursul zilei de 29 iunie 2024, zonele forestiere din Selçuk şi Menderes, regiunea Izmir – Kuşadasi. În dialogul cu reprezentantul oficiului consular, cetăţenii români au menţionat că au fost evacuaţi de către autorităţile locale din unităţile de cazare în care se aflau, fiindu-le puse la dispoziţie paturi, hrană şi apă potabilă, iar echipele de pompieri, jandarmerie, protecţie civilă şi voluntari au acţionat imediat pentru limitarea efectelor dezastrului şi stingerea focarelor”, relatează MAE.

Totodată, în cursul serii de 29 iunie 2024, un reprezentant al Consulatului General al României la Izmir s-a deplasat la Selçuk şi Kuşadasi pentru o mai bună coordonare cu autorităţile turce, în vederea informării cetăţenilor români aflaţi în regiune şi acordării de asistenţă consulară, conform competenţelor.

Întrucât, în cursul nopţii de 29 spre 30 iunie incendiile au fost izolate, turiştii români au putut reveni la unităţile de cazare, continuându-şi, în prezent, sejurul, informaţie confirmată de cetăţenii români reprezentantului oficiului consular. MAE menţionează că un reprezentant al Consulatului General al României la Izmir s-a deplasat şi astăzi la Kuşadasi, pentru a discuta cu cetăţenii românii cazaţi la hotelurile din această regiune.

MAE precizează că reprezentanţii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare din cele două state monitorizează situaţia şi continuă dialogul cu autorităţile locale, fiind pregătiţi să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor.

Având în vedere riscul ridicat de producere a unor incendii în cele două state pe perioada estivală, MAE a emis în acest sens o atenţionare de călătorie pentru Republica Turcia şi Republica Elenă, care poate fi consultată aici: https://www.mae.ro/node/65042.

Alte articole

05 nov. 2024 7.37 pm

Candidatul republican la preşedinţie, Donald Trump, a votat marţi, împreună cu Melania Trump, la Palm Beach, în Florida, şi a dat asigurări că a avut cea mai bună campanie de până acum, relatează…

14 apr. 2024 9.37 am

Iranul a lansat zeci de drone către Israel, a anunţat sâmbătă seara armata israeliană, un atac fără precedent dublat şi de lansări de rachete balistice. Armata Israeliana a transmis că au fost…

22 oct. 2023 6.09 pm

Un al doilea convoi de camioane cu ajutoare a intrat duminică în partea egipteană a punctului de trecere a frontierei Rafah, îndreptându-se spre Fâşia Gaza, potrivit surselor de securitate şi…

20 aug. 2024 1.30 pm

Vești proaste pentru șoferii români care călătoresc în Bulgaria. Începând cu data de 1 septembrie, aceștia sunt obligați să plătească o nouă taxă. Suma pe care o vor scoate din buzunar…

28 mai 2024 6.28 pm

Guvernul Thailandei a anunțat că, începând cu 1 iunie 2024, cetățenii români nu vor mai avea nevoie de viză pentru a călători în Thailanda. Această măsură, adoptată de cabinetul thailandez,…

05 nov. 2024 1.33 pm

Coreea de Nord a lansat marți mai multe rachete balistice cu rază scurtă de acțiune spre estul mării, potrivit informațiilor furnizate de armata sud-coreeană. Aceste rachete au zburat aproximativ…