Ultimele stiri

Consultările pentru stabilirea datelor alegerilor parlamentare continuă marți. Lasconi: Suntem pentru alegeri la termen / Simion: Am văzut un premier slab, care nu e propriul lui stăpân

Sursă foto: gov.ro

Premierul Marcel Ciolacu continuă marţi consultările cu partidele pentru finalizarea calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare, anunţă Executivul, REPER şi Forţa Dreptei fiind partidele care vin la discuţii.

La discuțiile de luni, 1 iulie, nu au fost invitați și cei din PNL, care au anunțat în timpul consultărilor lui Ciolacu faptul că au decis să susțină organizarea alegerilor prezidențiale „la termen”, adică în noiembrie”, în contradicție cu PSD, care vrea în septembrie.

Lasconi: Suntem pentru alegeri la termen

Primii care au intrat, luni, la consultări au fost cei din USR, în frunte cu președintele partidului, Elena Lasconi, însoțită de Lucian Viziteu și Dominic Fritz.

Apreciem că am fost chemaţi la dialog. Această discuţie, acest dialog, cred că nu îşi avea rostul dacă se înţelegeau între ei dar se pare că se joacă de-a democraţia. O să vedem dacă doar s-a mimat o consultare sau dacă dl Ciolacu a fost sincer. Noi am fost fermi, la fel ca şi declaraţiile dinainte, am spus că respectarea legii şi alegeri la termen (..) România are nevoie de un preşedinte care să fie alături de români şi de un premier care să ia decizii în interesul lor şi nu de a sta la televiziuni şi în dezbateri. De când se întâmplă asta? De două săptămâni, de trei săptămâni toată lumea vorbeşte numai despre asta, de o dată a alegerilor? Mi se pare incredibil”, a spus Elena lasconi la ieşirea de la discuţiile cu reprezentanţii Guvernului.

Simion: Am văzut un premier slab

A urmat la discuții delegația AUR, condusă de liderul partidului, George Simion.

Noi nu cerem nimic, decât ca indivizi precum Marcel Ciolacu şi Rareş Bogdan să nu mai mintă. Rareş Bogdan a venit cu această variantă a comasatelor ca să nu mai fie impozitate pensiile. Acum vrea neapărat să salveze şcolile. Vă imaginaţi cum salvează Rareş Bogdan şcolile, că nu o să existe decât un singur buletin de numărat, nu cinci, ca la alegerile comasate, ilegale. E un proces electoral viciat cap-coadă. Domnii liberali fac blat cu PSD, ei, care au ţinut trena?”, a afirmat Simion, care a mai spus că „pentru AUR era oportun ca alegerile să aibă loc la termen în acest an”.

Liderul AUR George Simion a declarat după discuţiile cu reprezentanţii Guvernului pe calendarul alegerilor prezidenţiale, că a văzut un premier slab, un premier care nu e propriul lui stăpân şi la care diferite grupuri de interese au ajuns.

Am văzut un premier slab, am văzut un premier care nu e propriul lui stăpân, am văzut un premier la care diferite grupuri de interese, pe care nu le cunosc, au ajuns. Mă temeam că este mincişos. E mai mult şi mai grav. Nu poate. Este neputincios. A anunţat un calendar. Nu ştiu cu ce este şantajat. Pe noi nu ne interesează când sunt alegerile, altele sunt problemele românilor. Eram pregătiţi pentru 15 septembrie”, a spus liderul AUR.

UDMR: Susținem separarea prezidenţialelor de parlamentare

Uniunea Democrată Maghiară din România susţine separarea alegerilor prezidenţiale de cele parlamentare şi a propus ca alegerile pentru preşedintele ţării să fie stabilite în luna octombrie.

Am transmis premierului câteva principii pe marginea cărora credem că ar trebui stabilită data privind alegerile prezidenţiale. În primul rând, credem că această problemă trebuie închisă cât mai rapid. Este responsabilitatea coaliţiei guvernamentale, iar atributul legal al emiterii datei alegerilor este exclusiv al Guvernului, aici parlamentul nu are atribuţii”, a spus Cseke Attila la Guvern.

El a precizat că „un al doilea principiu pe care l-am enunţat este cel referitor la necesitatea separării alegerilor prezidenţiale de alegerile parlamentare”.

Practic, de 20 de ani votăm într-un asemenea sistem, adică avem alegeri prezidenţiale comasate sau în aceeaşi dată cu alegerile parlamentare şi credem că este o soluţie bună. Atribuţiile preşedintelui României sunt atribuţii care sunt separate de cele ale Parlamentului, provocările preşedinţiei sunt altele decât provocările Parlamentului”, a mai spus Cseke Attila.

El a menţionat că, „dacă nu mai este posibilă data de 15 septembrie şi 29 turul doi, aşa cum se stabilise iniţial, atunci alegerile prezidenţiale pot fi stabilite pentru luna octombrie”.

Şoşoacă: Acest Guvern nu duce România decât spre încălcarea legii

Preşedintele Partidului SOS România, Diana Şoşoacă, a declarat luni, înaintea consultărilor de la Palatul Victoria pe tema datei alegerilor prezidenţiale, că „acest Guvern şi această conducere comasată nu duce România decât spre încălcarea legii”.

Nu cred că mai trebuie să demonstreze încă o dată românilor şi lumii întregi că acest guvern şi această conducere comasată nu duce România decât spre încălcarea legii. Cât despre curiozitatea de ce am fost noi invitaţi aici, am fost mirată, pentru că ei în momentul ăsta respectă Constituţia şi legile ţării. Despre Parlamentul European se vorbeşte în Constituţia României, după ce a fost modificată în anul 2003, deci partidele europarlamentare sunt egale partidelor parlamentare. Nu vreau să fac discuţii pe superioritatea Constituţiei faţă de dreptul european, dar mi se pare că cine l-a sfătuit pe domnul Ciolacu să ne cheme l-a sfătuit bine, pentru că oricum a fost atacat, oricum notorietatea sa este în scădere, susţinerea publică nu a existat niciodată şi atunci cred că este un pas pentru a-şi repara el imaginea. Nu o să şi-o poată repara decât dacă vreodată în viaţa lui îşi va da demisia de onoare împreună cu tot Guvernul şi vor da naţionaliştilor, în speţă Partidului SOS România, guvernarea, nu vor mai frauda alegerile, astfel încât să putem recupera ceea ce ei au distrus timp de 34 de ani”, a susţinut Diana Şoşoacă, potrivit Agerpres.

Premierul Marcel Ciolacu va continua, marţi, discuţiile cu partidele politice pentru finalizarea calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 2024, se arată în anunţul Guvernului. Potrivit programului, la ora 9:00 va avea loc discuţia cu reprezentanţii REPER iar la ora 10:00, cu Forţa Dreptei.

Lasati un comentariu

Alte articole

18 ian. 2023 12.39 pm

Ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila a decis organizarea unei sesiuni extraordinare a concursului de rezidențiat în data de 14 mai 2023, pentru cele 628 de locuri și posturi rămase…

09 apr. 2024 6.46 pm

Toți pacienții cu „boli obișnuite” vor plăti în continuare cotizația de 10% la asigurările de sănătate din indemnizațiile concediilor medicale, în timp ce restul categoriilor de concedii…

07 feb. 2024 6.18 pm

Premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat la Mioveni, unde s-a aflat în vizită la uzina Dacia, despre afirmaţiile şefului Statului Major al Armatei, privind legea stagiului militar voluntar. Acesta…

07 nov. 2023 6.48 pm

Premierul Marcel Ciolacu a avut marţi discuţii cu delegaţia Deutsche Bank AG. el afirmând că Guvernul îşi doreşte atragerea de investiţii în sectorul energetic, cu accent asupra soluţiilor…

14 iul. 2022 1.32 pm

  Analiză publicată în New York Times, preluată de Rador: „Cred că războiul din Ucraina este pe cale să intre într-o nouă fază, bazată pe următorul fapt: s-ar putea ca mulți soldați…

22 oct. 2023 4.29 pm

La propunerea Consiliului Executiv Naţional, Colegiul Naţional al Partidului Mişcarea Populară a votat, duminică, pentru crearea unei alianţe politice cu USR şi Forţa Dreptei. Decizia a fost votată…