Am preluat cuvântul ”smântânire”(skimming) din cartea ”Plutocrații-ascensiunea noilor superbogați ai lumii și declinul tuturor celorlalți” (autor Chrystia Freeland, Editura Polirom, Iași,2012) unde este folosit pentru a defini modalitatea de răsplătire (nejustificată) a directorilor executivi din multinaționale.
Autorul se întrebă dacă directorii executivi sunt superstaruri fiind răsplătiți pentru performanțele lor excepționale sau pentru ”dibăcia managerială într-o măsură la fel de mare cât era legată de norocul din exterior”. Cam aceleași întrebări trebuie puse și în legatură cu personalul de la stat. Au angajații de la stat performanțe excepționale? Dețin o dibăcie managerială extraordinară care să le justifice aceste majorări salariale în cascadă care-i transformă în superelite salariale?
Folosesc cuvântul ”smântânire” în acest articol cu sensul de remunerare nejustificată, bani nemunciți care se acordă în acest an electoral. Scopul acestor rânduri este de a arăta că procesul de ”smântânire” este în plină desfășurare în instituțiile statului, deși bugetul de stat este pe catafalc, deficitul după 4 luni fiind de 3,24%, iar cheltuielile de personal au crescut cu aproximativ 20% comparativ cu aceiași perioadă a anului trecut.
Revendicările salariale nu mai pot fi stopate. Doar suntem în cel mai electoral an! Daniel Dăianu afirma că populismul înflorește în anii electorali și face mult rău. Toate aceste majorări au loc în contextul în care guvernanții au promis austeritate la stat. Hotărârile de Guvern prin care au anunțat măsuri de austeritate au fost retrase, din teama de a nu pierde voturi. Tehnica (joaca) cu aceste HG este foarte simplă: plug-in, plug-out (azi le dau, mâine le anulez, numită ”teoria indeciziei”). Ipocrizia celor aflați la putere nu are limite. Dar măsurile prin care este buzunărit sectorul privat au rămas valabile, nu s-a retras niciuna, iar acesta a fost incapabil să dea o ripostă guvernaților.
Un caz aparte este reprezentat de instituțiile care au dreptul să se ”auto smântânească”, adică să-și acorde balsamuri salariale singure, fără nicio problemă. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) după ce a gestionat piața asigurărilor dezastruos, înregistrând două falimente de mare răsunet, își auto negociază 16 salarii pe an. Curtea de Conturi a mărit salariile propriilor angajați cu 50% în luna aprilie pe considerentul că aceștia lucrează cu fonduri comunitare. Și Justiția, folosindu-se de apartenența la sistemul puterii, și-a auto acordat beneficii bănești care nu erau legiferate de legislativ.
Iată ce afirma economistul John Kennet Galbraith despre cei care își dau singuri beneficii salariale (se referea la directorii din marile companii americane): „Managementul nu se recompensează fără rușine- un management sănătos trebuie să manifeste anumite rețineri…Cu puterea de decizie vine șansa de a face bani…” (apud ”Plutocrația-ascensiune noilor superbogați ai lumii și declinul tuturor celorlalți” p.130).
Majorările salariale, smântânirea, făcute de guvernanți în ultimi ani au fost motivate în fel și chip, dar cea mai anecdotică justificare este ”ne pleacă specialiștii din administrație în mediul privat”, demnă de ”Cascadorii râsului”, căci este știut, niciun câine nu pleacă de la măcelărie.
Tabela de scor salarial: Sectorul de stat vs. Sectorul privat se menține în continuare înclinată în favoarea sectorului de stat, care punctează periodic, accentuând și mai mult discrepanțele dintre acestea, îndeosebi în anii electorali.
Bugetul de stat este foarte încordat, nivelul datoriei guvernamentale a depășit pragul de 50% din PIB (martie 2024, 51,9% din PIB), ceea ce implică, conform legii, înghețarea salariilor, lucru imposibil în an electoral. Bugetul de stat nu are ”siguranță fuzibilă” (doar bursele au siguranțe, afirma Alvin Toffler) care să sară când se înregistrează depășirea unui prag, în schimb investitorii(creditorii) pot oricând să tragă ”heblul” împrumuturilor.
Referindu-se la diferența dintre privat și stat Alvin și Heidi Toffler afirmau că se instalează o pauză temporală între cele doua sectoare: ”Un fel de pană temporală se inserează între sectorul privat și cel public-unul alergând din ce în ce mai repede, celălalt rămânând tot mai mult în urmă”. (”Avuția în mișcare”, Editura Antet 2006, p.205).
Poate noua lege a salarizării va aduce va aduce mai multă disciplină salarială în domeniul bugetar, prin eliminarea majorărilor haotice și lipsite de orice temei economic. Este un bun prilej pentru a se realiza o pivotare, printr-o schimbare de paradigmă salarială. În prezent cheltuielile cu personalul(salariile celor care lucrează la stat) sunt de circa 2,8% din PIB.
Sau poate cooptarea unui specialist (consultant) în salarizarea după performanță, de exemplu Kevin Murphy, liderul Școlii de plată pentru performanță, poate aduce lumină și echitate în controversatul sistem salarial bugetar.
