Ultimele stiri

Ucraina a semnat acorduri de securitate cu Uniunea Europeană, Lituania şi Estonia

Uniunea Europeană și două dintre statele sale membre, Lituania și Estonia, au semnat joi acorduri de securitate cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski în cadrul unui summit la Bruxelles. Acordul cu UE stabilește angajamentul blocului de a ajuta Ucraina în nouă domenii ale politicii de securitate și apărare, inclusiv livrări de arme, instruire militară, cooperare în industria de apărare și deminare, conform proiectului văzut de Reuters.

Acest pact, împreună cu documentele semnate cu Lituania și Estonia, este menit să completeze alte acorduri similare încheiate între Ucraina și aliații săi, în contextul în care aceasta își continuă apărarea împotriva invaziei Rusiei. Țări precum Statele Unite, Marea Britanie, Franța și Germania au încheiat deja astfel de pacte cu Kievul, oferind garanții de securitate.

Oficialii subliniază că aceste acorduri nu sunt identice cu pactul de apărare reciprocă dintre țările NATO, ci reprezintă promisiuni de a furniza Ucrainei arme și alte ajutoare pentru a-și consolida propria securitate până la o eventuală aderare la Alianța Nord-Atlantică și pentru a descuraja orice invazie viitoare.

Potrivit unui comunicat al Președinției ucrainene, acordul cu Uniunea Europeană este valabil pe o perioadă de zece ani. Aceste acorduri stabilesc un angajament multilateral, pe termen lung, al tuturor celor 27 de state membre ale UE de a oferi Ucrainei un sprijin larg în toate domeniile-cheie: asistență militară, financiară, umanitară și politică timp de zece ani. În același timp, documentul stabilește angajamente pe termen lung de sprijinire a Ucrainei până la aderarea sa la UE, precum și disponibilitatea Uniunii Europene și a statelor sale membre de a sprijini Ucraina pe calea aderării.

Documentul reafirmă disponibilitatea tuturor statelor membre de a consolida sancțiunile UE împotriva Rusiei, de a combate încercările de eludare a acestora și de a coopera în vederea contracarării amenințărilor hibride și cibernetice și de a asigura libera navigație în Marea Neagră și Marea Azov.

Conform acordului, Bruxelles-ul va deschide un Birou al UE pentru inovare în domeniul apărării la Kiev și va coopera cu Ucraina în industria de apărare.

Lasati un comentariu

Alte articole

04 feb. 2024 9.18 am

SUA și Marea Britanie au lansat o a treia rundă de atacuri comune împotriva milițiilor Houthi din Yemen, ca răspuns la atacurile continue ale acestora asupra navelor comerciale din Marea Roșie.…

12 mart. 2022 2.39 am

  Președintele american Joe Biden a transmis vineri că „vom apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO” și a subliniat din nou că SUA nu vor trimite trupe terestre în Ucraina, relatează…

03 dec. 2022 2.35 am

  O persoană a fost ucisă vineri în urma unui atac sinucigaș cu bombă în apropierea biroului din Kabul al partidului Hezb-e-Islami, a declarat fostul prim-ministru afgan Gulbuddin Hekmatya,…

15 feb. 2022 7.52 pm

  Preşedintele rus Vladimir Putin a descris situaţia din estul separatist prorus al Ucrainei drept un ”genocid”. El a susținut însă, la capătul a aproape trei ore de discuții cu…

03 mart. 2022 8.14 pm

  A doua rundă de negocieri între Rusia şi Ucraina s-a încheiat, relatează CNN. Ucraina și Rusia au convenit să organizeze în curând o a treia rundă de discuții, a declarat un negociator…

27 feb. 2022 10.01 pm

  Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a dezmințit, duminică seară, într-o postare a paginii oficiale a orașului Kiev, de pe Telegram, că a spus că orașul ar fi înconjurat de forțele militare…