Autoritatea Navală Română a reacţionat după ce biologul Adrian Bîlbă a postat, miercuri, pe pagina sa de Facebook, mai multe fotografii şi un filmuleţ în care prezenta o ”posibilă poluare cu hidrocarburi în apele litorale ale oraşului Constanţa!”.
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au transmis că „aceste afirmaţii sunt complet nefondate şi dăunătoare, reprezentând o încercare gravă de dezinformare”.
Autoritatea Navală Română doreşte să clarifice şi să dezmintă afirmaţiile false şi alarmiste lansate de domnul Adrian Bîlbă pe reţelele de socializare, referitoare la presupuse poluări în Marea Neagră. În postarea sa pe Facebook, domnul Bîlbă a prezentat imagini şi filmuleţe cu ceea ce el a pretins a fi o poluare severă pe litoralul Mării Negre. Dorim să aducem la cunoştinţa publicului că aceste afirmaţii sunt complet nefondate şi dăunătoare, reprezentând o încercare gravă de dezinformare.
Imediat după apariţia acestor imagini în spaţiul public, Autoritatea Navală Română, prin Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), sub coordonarea MRCC (Maritime Rescue Coordination Centre), a demarat verificări amănunţite pentru a stabili veridicitatea informaţiilor prezentate. În urma acestor investigaţii s-a constatat că ceea ce domnul Bîlbă a prezentat ca fiind poluare reprezintă posibile reziduri de cereale.
Autoritatea Navală Română îşi reafirmă angajamentul faţă de protejarea mediului marin şi face un apel către toate persoanele publice şi specialiştii din diverse domenii să manifeste responsabilitate şi să evite răspândirea de informaţii eronate care pot induce panică şi confuzie în rândul cetăţenilor”, au transmis reprezentanţii Autorităţii Navale Române.
ANR îi îndeamnă pe toţi cetăţenii să colaboreze direct cu autorităţile competente în caz de observare a unor posibile urme de poluare. Este esenţial ca orice suspiciune de poluare să fie raportată imediat către Autoritatea Navală Română la numărul de telefon 0800 500 100 (tasta 3- aspecte legate de siguranţa navigaţiei) sau la numărul unic de urgent 112, pentru a se putea efectua o evaluare promptă şi corectă a situaţiei”, au mai transmis reprezentanţii ANR.