Ultimele stiri

Sute de motociclişti au participat la o paradă în stațiunea Venus. Polițiștii au fost prezenți printre aceștia, pentru a preveni incidentele neplăcute

Sursă foto: IPJ Constanţa

Uniți de aceeași pasiune, cea pentru motoare, sute de motocicliști au participat, sâmbătă, 15 iunie, la o paradă ce a avut loc în stațiunea Venus. Polițiștii au luat măsuri pentru buna desfășurare a acesteia, dar și de informare a motocicliștilor.

Astfel, polițiștii au asigurat deplasarea în siguranță a coloanei de motocicliști, care a parcurs un traseu de aproximativ 16 kilometri, spre sudul litoralululi, oferind celor prezenți un spectacol impresionant.

De asemenea, au luat măsuri pentru fluidizarea traficului și au desfășurat acțiuni de informare a motocicliștilor, pentru a preveni accidentele rutiere în care aceștia ar putea fi implicați.

Evenimentul a fost organizat cu prilejul unui festival de muzică rock ce s-a desfășurat în stațiunea Venus.

Pentru ca spectacolul să rămână o amintire plăcută pentru toți participanții, polițiștii au fost prezenți printre aceștia, pentru a preveni incidentele neplăcute și pentru a-i sfătui cum să se ferească de pericole”, transmit reprezentanţii IPJ Constanţa.

Alte articole

18 feb. 2024 3.43 pm

În perioada 16 – 18 februarie, polițiștii constănțeni au intensificat acțiunile specifice, aproximativ 600 de polițiști acționând, în județul Constanța, pentru menținerea ordinii și…

17 oct. 2023 10.59 am

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați, azi noapte, pentru a stinge un incendiu izbucnit într-un apartament din orașul Hârșova. La fața locului…

11 dec. 2023 1.38 pm

În perioada 9-10 decembrie, aproximativ 740 de polițiști au desfășurat activități, în cadrul acțiunii ”Blocada”, pe raza județului Constanța. Polițiștii au acționat în sistem intergrat,…

04 dec. 2023 12.57 pm

Începând de astăzi, 228 de vârstnici care au depus cereri în cursul lunii octombrie, vor primi acasă, prin mandat poștal, sumele oferite de administrația locală. Luna aceasta sunt premiate 114…

07 apr. 2024 12.18 pm

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină, noaptea trecută, pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța, acolo unde o anexă…

19 sept. 2024 10.56 am

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben privind averse însemnate cantitativ, valabilă joi, între orele 10.00 şi 21.00. În acest interval, în judeţele Neamţ,…