Aș fi vrut să intitulez această postare „Dragul meu șoșocar”. Pe urmă mi-am dat seama că nu ar fi corect față de acel procent de 3% din electoratul din țară care a votat ca (onor) o anumită „duamnă” să ajungă în Parlamentul European. Nu discut aici afinitățile electorale. E democrație, deci fiecare are dreptul la o opinie care trebuie respectată. Dar dacă tot are fiecare dreptul la o opinie, ei bine, asta fac și eu: exprim o opinie personală. Nu am pretenția că e cea mai bună ori cea mai originală, nu cred că părerea mea reinventează apa caldă, ci doar îmi exercit un drept banal (în ziua de azi, dar pentru care unii au murit, la un moment dat, amănunt prea degrabă trecut cu vederea): acela de a exprima o părere.
Astfel stând lucrurile, cred că titlul mai potrivit ar fi „Dragul meu șoșocar de export”. În condițiile în care votul din țară făcea ca fotoliul de europarlamentar (în cazul de față circar pe bani mulți) să rămână un vis neîmplinit pentru „duamna” respectivă, iată că vine votul diasporei ca un motor cu reacție și personajul se trezește propulsat până hăt, la Bruxelles. Și nu singur, ci însoțit de un alt individ la fel de pitoresc!
În aceste condiții, nu pot să nu mă gândesc la niște lucruri… Cum ar fi… De ce pleacă oamenii din țară? De plictiseală? Nu. De dragul unei aventuri sau a adrenalinei? Nu, sau prea puțini. Oricum, cei care fac asta, nu se duc în Occident ca să muncească, ci pentru vacanțe. Vorbim despre altă categorie, nu despre diaspora. Oamenii care aleg să plece departe de casă și de cei dragi, o fac cu speranța că în Occident vor câștiga mai mulți bani, că vor avea un trai mai bun decât acasă, că vor putea trimite bani în țară din ce vor produce acolo, ajutându-i astfel pe cei apropiați lor și care au rămas în România. Niște motivații solide, asumate, un sacrificiu personal în fața căruia nu poți decât să-ți scoți pălăria, dar care, în același timp, vorbește despre diferențele dintre nivelul de trai din țară și cel din Occident, despre diferențele dintre posibilitatea de a trăi din banii câștigați acasă și cea de a trăi din ce poți produce dincolo, despre respectul pe care nu îl găsești printre ai tăi și asumarea faptului că, printre străini cu greu te poți aștepta să fii tratat cu respect, despre ce oportunități de dezvoltare îți oferă societatea românească versus ce oportunități îți poți crea afară. În general, aceste motive au în spate o poveste tristă, fiindcă nimeni nu pleacă de lângă ai lui ca să-și ducă viața printre străini de prea mult bine.
Ei bine, astfel stând lucrurile, mi se pare de neînțeles de ce, odată asumat modul de viață occidental, odată asumat nivelul de salarizare occidental, alegi să trimiți în forul care îți garantează posibilitatea de a-ți asuma modul de viață occidental și nivelul de salarizare occidental o persoană care militează pentru izolaționism, pentru ultranaționalism, o persoană al cărei discurs este vădit antioccidental, o persoană care mai deunăzi frecventa o ambasadă ce reprezintă interesele unui stat pentru care Occidentul este decadent, este dușmanul, este pericolul. De ce ai susține pe cineva care îți spune răspicat că scopul său este acela de a zdruncina din temelii exact acea construcție care îți permite ție să mergi în străinătate ca să câștigi mai mult decât în țară, care îți permite ție să trimiți acasă bani din care să trăiască și ai tăi? Probabil este vorba despre imaturitate politică… Probabil este vorba despre un spirit ludic… Probabil că unii vor spune că „duamna” încearcă să schimbe ceva și excesele ei verbale și de comportament nu sunt decât unelte prin intermediul cărora ea atrage atenția asupra unor probleme. Eu, unul, mă îndoiesc de acest aspect și cred că pur și simplu este vorba despre o vocație a circului, despre o aplecare către a te da în spectacol. Ce nu se înțelege este următorul lucru: dacă vrei să schimbi ceva, mă refer aici din punctul de vedere al pârghiilor pe care le poate avea un politician, dacă vrei ca românii să nu mai fie nevoiți să plece dincolo să muncească, atunci schimbarea trebuie să excludă discursul piețar, țățist și să se focuseze spre a face ceva concret, la nivel politic și legislativ, care să se răsfrângă asupra economiei în așa fel încât românii să nu mai fie nevoiți să ia calea străinătății. Atâta vreme cât „duamna” nu a performat decât la nivelul unor cuvinte și gesturi mai degrabă potrivite unor tabloide obscure și la nivelul unor declarații de inspirație moscovită, antioccidentală, mi se pare de neînțeles să trimiți așa ceva în Parlamentul European, așteptându-te ca acțiunile ei fie să-ți garanteze posibilitatea de a trăi și de a munci în atât de demonizatul Occident, fie să lucreze efectiv la realizarea unui cadru legislativ suficient de solid, încât să facă din România locul din care să nu mai ai nevoie să pleci.
Mi-am spus oful… Nu caut să jignesc pe nimeni. Nu caut să desconsider opiniile altora. Nici măcar nu caut să mai înțeleg anumite lucruri. Înțeleg însă că anumite acțiuni pot fi de neînțeles… Cel puțin pentru mine.
PS: Pentru cei care ar fi tentați să strige „Dar atunci când diaspora a votat altcumva de ce nu ai sărit de cur în sus?” le sugerez să se documenteze asupra ideii de „whataboutism”.
Material realizat de Bogdan Boeru
