Ultimele stiri

Horia Constantinescu anunță că va începe controalele la operatorii economici: „Hai, mâna pe mop, curățenie generală, ordine și pregătiți-vă de vizita noastră”

Sursă foto: Facebook/Horia Constantinescu

La doar câteva zile după ce a pierdut alegerile pentru funcția de primar al municipiului Constanța, Horia Constantinescu își reia activitatea la Protecția Consumatorului. Astfel, începând de mâine, 12 iunie, va ieși în controale la agenții economici.

Începând de mâine (marți, 11 iunie – n.red.) mă întorc la Protecția Consumatorilor, nu înțeleg să-mi iau niciun fel de concediu sau niciun fel de pauză pentru că nu mă caracterizează acest fel de abordare. Consider că odată încheiată o etapă, cu siguranță Dumnezeu ți-o oferă pe următoarea”, a declarat Horia Constantinescu luni, 10 iunie, într-o conferință de presă.

CITEȘTE ȘI: Horia Constantinescu, mesaj pentru Chițac după rezultatele parțiale: „Sper că a învățat din greșelile unui mandat discutabil”

Printr-o postare de pe rețelele de socializare el îndeamnă operatorii economici să „facă curățenie” pentru că va ieși în control.

Îmi era dor de acțiuni cu colegii! Hai, mâna pe mop, curățenie generală, ordine și pregătiți-vă de vizita noastră cordială! Avem de pregătit un sezon și nu numai!”, a postat Horia Constantinescu pe rețelele de socializare

În altă postare, anunță că a discutat despre noua aplicație a ANPC și că începând de mâine, 12 iunie, va ieși pe teren.

În videoconferință discutând despre noua aplicație la care am lucrat ca președinte al ANPC în procesul de digitalizare. Este doar prima etapă! O a doua am lăsat-o demarată și voi lucra la ea cu toată energia! Mâine vom ieși pe teren! Zi de ordine și curățenie generală!”, a transmis Horia Constantinescu.

Lasati un comentariu

Alte articole

10 ian. 2023 5.35 pm

RAJA SA transmite faptul că în urma unei avarii, apa va fi furnizată cu presiune scăzută în cartierul Coiciu. Astăzi – 10 ianuarie 2023, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu…

sirene alarmare publica

05 oct. 2022 10.01 am

  Sirena de alarmare publică de pe imobilul situat pe strada Interioară III va fi mutată pe o clădire de pe strada Interioară I. Această decizie de relocare a fost luată în urma efectării…

27 mai 2024 1.35 pm

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul…

24 oct. 2023 9.07 pm

Mai multe maşini au fost avariate, iar trei persoane au ajuns la spital în urma a două accidente ce au avut loc în această după-amiază, în Constanţa. Pompierii din cadrul ISU Dobrogea au fost…

05 oct. 2023 1.34 pm

Vineri, 20 octombrie, sunteți invitați să petreceți o seară de neuitat alături de VAMA în club Doors, începând cu ora 20:30. Concertul este organizat în sprijinul campaniei „Music for Autism”.…

22 iun. 2024 10.31 am

La această oră, având în vedere afluxul de turiști către litoralul Mării Negre, se înregistrează valori ridicate de trafic pe Autostrada A4 și D.N. 39 – Agigea – Eforie. Polițiștii rutieri…