Ultimele stiri

George Simion: Sâmbătă, congres AUR pentru alegerea candidatului la prezidenţiale

Sursa foto: Facebook/ George Simion

Președintele AUR, George Simion, a anunțat că sâmbătă va avea loc congresul pentru alegerea candidatului la prezidențiale din partea partidului. Simion a afirmat că formațiunea sa dorește să se lupte cu „sistemul comasat nedemocratic” și că tot mai mulți colegi îi propun să intre în cursa prezidențială, lucru pe care îl consideră o posibilitate reală, având în vedere sprijinul din partid.

Simion a menționat că AUR speră să obțină șase sau chiar șapte mandate, în funcție de rezultatele finale, și că au consilieri în toate consiliile municipale și județene, cu excepția celor din Harghita și Covasna. De asemenea, el a criticat organizarea alegerilor, pe care le-a descris ca fiind haotice.

AUR va avea şase mandate, sperăm şi la al şaptelea, în funcţie de cei care trec sau nu pragul, USR va avea trei şi să vedem ce fac cei de la UDMR şi de la SOS. Avem consilieri în toate consiliile municipale şi judeţene, cu excepţie Harghita şi Covasna. Suntem bucuroşi că aceste. Aceste alegeri au fost puternic afectate, a fost un haos în organizare”, a declarat Simion.

Simion a subliniat importanța alegerilor prezidențiale pentru AUR, indicând că partidul va ataca aceste alegeri „cu tărie” și că decizia finală privind candidatura va fi luată în cadrul congresului de sâmbătă.

Avem o şedinţă de Biroul Naţional diseară, iar sâmbătă congres pentru alegerea candidatului la prezidenţiale. Vrem să ne batem cu acest sistem comasat nedemocratic. Nu poţi să zici că ai şanse reale la nişte alegeri locale când sunt alegeri într-un singur tur şi sunt decalate cu patru luni”, a mai spus Simion.

Alte articole

19 mart. 2025 9.23 am

Administrația Prezidențială a publicat, marți seară, costurile aferente zborurilor speciale efectuate pentru deplasările externe ale delegațiilor conduse de fostul președinte Klaus Iohannis, începând…

10 mart. 2024 5.34 pm

Coaliția urmează să se reunească luni pentru a discuta despre lista comună la alegerile europarlamentare și despre candidații la Primăria Capitalei și la primăriile de sector. Liderii celor…

12 feb. 2024 7.41 pm

Liderii coaliției PSD – PNL s-au întâlnit luni de la ora 16.00 la sediul guvernului pentru a discuta despre cele patru rânduri de alegeri din acest an, însă, nu au ajuns la niciun acord. Mărul…

30 mai 2021 10.24 am

  Premierul Florin Cîțu și-a anunțat, duminică, candidatura la șefia PNL, cu o oră înainte de ședința Consiliului Național, într-o conferință de presă la sediul PNL din Modrogan. Alături…

25 nov. 2024 5.38 pm

Rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale din România au provocat o undă de șoc, după ce candidatul independent și populist de extremă dreapta, Călin Georgescu, a obținut 22,95% din…

25 aug. 2022 7.00 am

Pe 27 august 2022, în satul Oveselu, reședința comunei Măciuca (circa 1.800 locuitori, 96,4% ortodocși), județul Vâlcea, este programată, poate, cea mai deșanțată petrecere din istoria ortodoxiei…