Ultimele stiri

UPDATE! Incendiu puternic în incinta fabricii de ciment din Medgidia – a fost emis un mesaj Ro Alert din cauza degajărilor mari de fum

Un incendiu puternic a izbucnit în această după-amiază, în incinta fabricii de ciment din Medgidia. Primele informații indică faptul că mai multe cauciucuri au luat foc, provocând o ardere intensă.

Garda de Mediu a anunțat că va efectua analize pentru a determina în ce măsură a fost afectată calitatea aerului în urma incendiului.

La locul intervenției s-a deplasat și un echipaj SMURD B2. Incendiul se manifestă în interiorul fabricii de ciment și afectează o suprafață de aproximativ 1000 de metri pătrați, fără pericol de propagare.

Echipaje de intervenție din Palas și Ciocârlia se îndreaptă spre Medgidia pentru a asigura sprijin suplimentar. Comandantul Detașamentului Medgidia se află, de asemenea, la locul intervenției pentru a coordona operațiunile de stingere a incendiului.

UPDATE 16:50. Potrivit ISU Dobrogea, o autospecială ASAS de la Detaşamentul Palas si o autospecială ASAS de la Statia Tuzla se deplasează la locul intervenției.

UPDATE 17:15. ISU Dobrogea a emis un mesaj Ro Alert pentru locuitorii din Cuza Vodă şi Castelu din cauza degajărilor mari de fum de la incendiul din Medgidia.

UPDATE 17:45. Ce a transmis ISU Dobrogea

Potrivit reprezentanţilor ISU Dobrogea, pompierii militari constănțeni au fost solicitați la ora 16:10, prin apel la numărul unic de urgență 112, să intervină la un incendiu de cauciucuri, izbucnit în perimetrul fabricii de ciment de la Medgidia.

Spre locul indicat au fost trimise cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță Smurt B2 și un microbuz cu 40 de butelii cu aer comprimat de rezervă, din trei subunități, cu un total de 21 de subofițeri și doi ofițeri.

Incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 1.000 metri pătrați, fiind cuprinse de flăcări peste 100 de tone de cauciucuri și mase plastice .

La ora 17:10, a fost emisă o avertizare RO-ALERT, pe raza localităților Cuza Vodă și Castel, din cauza degajărilor foarte mari de fum.

Incendiul a fost localizat la ora 17:19, intervenția fiind în dinamică în aceste momente.

Până în prezent nu au fost înregistrate victime.

UPDATE 17:55 Incendiul se manifestă cu două focare diferite. Se acţionează şi cu utilajele agentului economic prin acoperirea focarelor cu nisip/pământ, si cu echipajele ISU prin răcirea zonei limitrofe. Intervenția este în dinamică.

UPDATE 18:30. Potrivit reprezentanţilor ISU Constanţa, incendiul a fost lichidat. În urma acestuia, au ars un utilaj – tocător de cauciucuri, aproximativ 150 de tone cauciucuri şi mase plastice, pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi, şi au fost protejate alte 900 de tone de cauciucuri.

La locul intervenţiei rămân, în supraveghere, 1 ASAS (autospecială de stingere cu apă şi spumă) de la Detaşamentul Medgidia şi 1 ASAS de la SPSU ROMCIM.

Alte articole

05 oct. 2023 1.28 pm

Echipele societății contractate pentru modernizarea și reabilitarea bulevardului Alexandru Lăpușneanu lucrează la amenajarea pistelor de biciclete situate pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, tronsonul…

20 apr. 2022 8.16 am

  Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, miercuri dimineață, la blocul TD1A, de pe bulevardul Tomis, nr.138, acolo unde era fum pe casa scării. La fața locului…

30 mart. 2023 11.48 am

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, in cooperare cu lucrători din cadrul Administrației Rezervației Biosferei “Delta Dunării”, au descoperit în urma unei acțiuni desfășurate…

08 nov. 2021 2.05 pm

  Într-o singură zi, polițiștii locali au ridicat 17 autovehicule și au aplicat 106 de sancțiuni contravenționale în valoare de 35.046 lei pentru opriri și staționări neregulamentare,…

20 oct. 2024 3.20 pm

În cadrul raziei desfășurate în noaptea de 19 spre 20 octombrie, de polițiștii Poliției Municipiului Constanța, asupra a două persoane au fost depistate pliculețe cu substanțe susceptibile…

23 aug. 2023 3.21 pm

  Pompierii militari din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină miercuri, 23 august în Constanța. Potrivit primelor informații, ar fi fost vorba despre o magazie cuprinsă de făcări.…