Ultimele stiri

(VIDEO) Percheziții în Constanța, Ovidiu și Năvodari la persoane suspectate că au îngropat deșeuri pe două terenuri și că au efectuat lucrări în perimetrul unei arii naturale protejate

Sursă foto: IPJ Constanța

În cadrul acțiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, ieri, 30 mai, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, au efectuat șapte percheziții domiciliare, în județele Constanța și Vrancea, în două dosare penale având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de îngroparea deșeurilor și desfășurarea de activități în perimetrele ariilor naturale protejate sau în vecinătatea acestora, care pot să genereze un impact negativ semnificativ asupra speciilor sălbatice și habitatelor naturale pentru care au fost desemnate.

Perchezițiile au fost efectuate în municipiul Constanța, orașele Ovidiu și Năvodari, din județul Constanța, și în municipiul Focșani, județul Vrancea.

În urma efectuării perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate înscrisuri cu valoare probatorie.

Din cercetările efectuate în primul dosar a rezultat că, în perioada iulie-august 2023, reprezentanții mai multor societăți comerciale ar fi transportat, depozitat și îngropat deșeuri pe două terenuri din municipiul Constanța.

Din probele administrate în cadrul celui de-al doilea dosar a rezultat că, din anul 2019, reprezentanții unei societăți comerciale ar fi efectuat lucrări de amenajare a terenului în perimetrul unei arii naturale protejate și ar fi realizat construcții fără a deține autorizații.

Cercetările în aceste cauze sunt continuate, sub supravegherea procurorului învestit din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

La activități au participat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța, Serviciului Criminalistic, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, ai Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, precum și specialiști din cadrul Gărzii de Mediu Constanța, Agenției Naționale Arii Naturale Protejate, ai Inspectoratului de Stat în Construcții, precum și polițiști locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța.

Alte articole

21 iul. 2021 2.32 pm

  Un accident rutier s-a produs miercuri, între trei camioane, pe Autostrada A4 Agigea – Ovidiu, la km 18+700, pe sensul către Ovidiu. În urma accidentului a rezultat o victimă conștientă,…

26 nov. 2023 8.10 am

Meteorologii au emis, duminică dimineață, o avertizare nowcasting de viscol pentru județele Constanța și Tulcea. A fost emis și un mesaj Ro-Alert Sunt vizate: județul Constanța și județul Tulcea. Se…

08 sept. 2023 3.50 pm

Asociația „Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța” cu sediul administrativ situat în Constanța, strada Nicolae Titulescu nr. 32, parter, organizează concurs pentru ocuparea…

09 mai 2024 12.23 pm

Un nou termen în dosarul lui Vlad Pascu, autorul tragediei de la 2 Mai, a avut loc astăzi, 9 mai, la Judecătoria Mangalia. Au fost audiați părinții și rudele victimelor, dar și tinerii răniți…

21 mai 2024 5.39 pm

Secția pentru judecători a CSM a decis în ședința de marți, 21 mai, ca judecătoarea lui Vlad Pascu din „Dosarul 2 Mai” să fie mutată la Judecătoria Constanța de luna viitoare, se arată…

26 ian. 2024 1.21 pm

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină vineri, 26 ianuarie, pe bulevardul I.C. Brătianu din Constanța, în zona Doi Cocoși.…